Ceremonia de învestire a Ecaterinei Andronescu ca ministru al Educaţiei are loc la ora 18.00, însă preşedintele Băsescu i-a cerut acesteia să asigure că nu este implicată în acțiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat și în doctoratele pe care le-a coordonat, dar şi să nu fie incompatibilă, informează NewsIn.
„Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declarație pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acțiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat și în lucrările științifice și în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, președintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.