28.6 C
Craiova
miercuri, 2 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePresupusul organizator al atacurilor de la 11 septembrie cere ca ONU să ancheteze SUA pentru tortură

Presupusul organizator al atacurilor de la 11 septembrie cere ca ONU să ancheteze SUA pentru tortură

Avocaţii lui Khaled Sheikh Mohammed, cel care s-a autoproclamat drept organizatorul atentatelor de la 11 septembrie 2001, au anunţat ieri că au cerut Raportorului Special ONU pentru tortură Juan Mendez o anchetă asupra relelor tratamente pe care clientul lor le denunţă. Potrivit Mediafax.ro, avocaţii au trimis această cerere cu o zi înainte de inculparea, pe 5 mai, la Guantanamo, a clientului lor, care riscă pedeapsa capitală. În scrisoare, avocaţii îi cer Raportorului Special ONU Juan Mendez „să deschidă o anchetă completă, justă şi imparţială asupra conduitei Statelor Unite şi unei alte eventuale ţări complice”. „După l-a supus pe Mohammed la tortură şi la un tratament crud, inuman şi degradant, în urma capturării sale pe 1 martie 2003 la Rawalpindi, în Pakistan, Guvernul american l-a constrâns la tăcere”, scriu avocaţii acestuia. „În absenţa unui document de acces la nivel ultrasecret, nimeni nu este autorizat să îl întâlnească sau să îi vorbească. Avocaţii săi sunt invitaţi să nu pronunţe cuvinte ca «presupus, clasat, secret al apărării»”, continuă ei. „Statele Unite caută să închidă acest penibil şi sumbru capitol din istoria ţării noastre, omorându-l pe Mohammed în urma unui proces-spectacol”, apreciază avocaţii în această scrisoare.

Potrivit unui raport al serviciilor americane de informaţii, primele mărturisiri ale pakistanezului, alias KSM, au fost obţinute sub tortură, după ce acesta a fost supus de 183 de ori la simularea înecului şi unui total de şapte zile şi jumătate de privare de somn într-o închisoare secretă CIA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS