28.1 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul educaţiei, Ioan Mang, verificat de Comisia de Etică

Ministrul educaţiei, Ioan Mang, verificat de Comisia de Etică

Ministrul educaţiei, Ioan Mang (foto), este verificat de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în urma unor sesizări de plagiat, au declarat ieri reprezentanţi ai Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Sesizările, care au fost primite pe 9 mai, vizează atât pe ministrul educaţiei, cât şi pe soţia acestuia, au precizat cei de la ANCS.
Ele au fost depuse de preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare EDU CER, Ştefan Vlaston, au precizat sursele citate. Termenul legal pentru rezolvarea unei sesizări este de 90 de zile.
Potrivit reprezentanţilor ANCS, specialiştii vor încerca să analizeze sesizările, pentru a putea răspunde acestora, eventual, într-un interval mai scurt.
PDL a cerut miercuri demisia ministrului educaţiei, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină“, după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.
„Nu e vorba de nici un plagiat. Este vorba de teama unora care au patronat acest minister că au pierdut controlul asupra lui şi, într-adevăr, l-au pierdut. (…) De fapt, scopul lor este unul singur: să creeze haos în sistemul educaţional cu două săptămâni înainte de a începe bacalaureatul special şi cu o lună înainte de a începe examenul de bacalaureat. Categoric, este o acţiune politică“, a declarat Mang, la România TV.
Întrebat dacă îşi va da demisia în cazul în care cei de la PDL dovedesc că a plagiat, ministrul educaţiei a răspuns: „Dacă cei care ştiu despre ce e vorba acolo şi, mai ales, autorii menţionaţi în articol mă acuză de plagiat şi obţin o decizie în acest sens, categoric mă retrag. Dar aşa, pe vorba unor oameni care nu sunt de specialitate, care au cu totul alte probleme…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS