13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarile averi, controlate odată cu prelucrarea declarației de venit pe anul trecut

Marile averi, controlate odată cu prelucrarea declarației de venit pe anul trecut

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va declanșa acțiunile de control în cazul marilor averi, cu scopul impozitării, odată cu prelucrarea declarației de venit pe anul trecut, care trebuie depusă cel târziu la 25 mai, prin intermediul unei direcții al cărei personal a fost limitat la 50 posturi, informează Mediafax. Acțiunile de control vor fi inițiate în baza deciziei din decembrie 2010 a guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depășesc cu cel puțin 50.000 de lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferența dintre cele două valori.
Înființarea departamentului care să verifice persoanele cu mari averi a fost însă autorizată de guvern abia la jumătatea anului 2011, fără să fie anunțată și o dată concretă de începere a acțiunilor de control. Un document guvernamental relevă însă că aceste verificări vor fi declanșate de ANAF în perioada imediat următoare, odată cu prelucrarea declarației de venit pe anul trecut. „Începând cu anul 2012, odată cu prelucrarea declarației de venit pentru anul 2011, agenția fiscală intenționează să demareze controlul mai amplu al conformării persoanelor fizice. Departamentul pentru Afaceri Fiscale al Fondului Monetar Internațional a recomandat ANAF abordarea într-o manieră specifică a segmentului de contribuabili persoane fizice cu averi mari, în scopul identificării veniturilor nedeclarate și contracarării metodelor utilizate de contribuabili pentru a ascunde veniturile“, se arată în document.
  Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS