13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum să obţii fonduri guvernamentale şi europene

Cum să obţii fonduri guvernamentale şi europene

Micii fermieri şi administratorii de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi întreprinzătorii din orice domeniu de activitate îşi pot dezvolta afacerile prin intermediul fondurilor europene sau programelor guvernamentale cu finanţare europeană. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj specializaţi în programele derulate prin intermediul Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia le oferă consultanţă celor care vor să îşi dezvolte afacerile şi să creeze locuri de muncă prin accesare de fonduri nerambursabile. De asemenea, se oferă consultanţă şi pentru a avea acces la programele cu finanţare guvernamentală, unde condiţiile care trebuie îndeplinite nu sunt atât de numeroase ca în cazul programelor cu finanţare europeană, dar şi timpul legat de îndeplinirea procedurilor şi acceptarea dosarului la finanţare este mult mai scurt.
De exemplu, agricultorii care doresc să obţină fonduri de la Uniunea Europeană sau să beneficieze de bani printr-un program finanţat de la bugetul de stat au nevoie de o calificare. Aceasta poate fi obţinută absolvind unul din cursurile Camerei Agricole Judeţene, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj. Un apicultor poate să îşi realizeze un proiect pentru obţinerea de fonduri şi să depună dosarul pentru finanţare, în acelaşi timp în care merge la cursurile pentru obţinerea calificării. Condiţia este ca certificatul care atestă calificarea să fie depus în timp util la dosar: „Sunt foarte multe domenii unde se deschid finanţările pentru depunerea de proiecte. Pentru cine este la început, munca de completare a hârtiilor, de calcule şi de scriere a unui proiect pare ceva imposibil. La un moment dat, o persoană nefamiliarizată cu astfel de programe şi proiecte efectiv nu ştie cu ce să înceapă şi încotro să o apuce. Se pot face proiecte pe programul «Start», mai este ceva pentru meşteşugari sau pentru femeile manager. Oferim gratuit consultanţă celor interesaţi să depună proiecte pentru obţinerea atât de fonduri guvernamentale, cât de fonduri europene. Mai multe relaţii pot fi obţinute de la consiliul judeţean, camera 254, unde există specialişti care au lucrat cu astfel de proiecte şi cunosc bine ghidurile, legislaţia, tot ce e legat de cheltuielile eligibile şi neeligibile şi altele. Sunt întreprinzători care să obţină bani, dar nu ştiu cum să procedeze“, a declarat Gina Grofu, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS