15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate"Banca Copiilor Responsabili", proiect inedit în Craiova

„Banca Copiilor Responsabili”, proiect inedit în Craiova

Centrul de zi pentru copii „Aripi de lumină”, patronat de Mitropolia Olteniei, prin Asociaţia Vasiliada derulează, în perioada septembrie 2011 – mai 2012, proiectul „Banca Copiilor Responsabili”. Prin acest proiect, care se desfăşoară în parteneriat cu BCR, copiii centrului pot depune la această bancă sume de bani, beneficiind de dobândă aferentă. „Copiii pot depune între un leu şi 200 de lei şi completează nişte formulare unde se găsesc opţiuni, printre care cumpărarea de rechizite şi jucării, pentru ajutorul bătrânilor şi al colegilor, pentru investiţii în afaceri”, a declarat Renata Bănescu, coordonatorul Centrului „Aripi de Lumină”. Proiectul este unic în Craiova şi este unul educativ, după cum spun reprezentanţii centrului. „Este un proiect prin care îi învăţăm pe copii să economisească bani, să fie responsabili. Ca să îl derulăm, colaborăm în principal cu părinţii. Este primul proiect de acest gen în Craiova şi îl desfăşurăm în parteneriat cu Asociaţia Hercules”, a mai spus Renata Bănescu. Banca Copiilor Responsabili este condusă de un director, doi casieri un supervizor şi doi consilieri, toţi din rândul copiilor şi voluntarilor centrului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS