23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStaţia de epurare este gata în proporţie de 80%

Staţia de epurare este gata în proporţie de 80%

Firmele care execută noua staţie de epurare din Târgu Jiu au realizat 80% din lucrările de construcţie şi au efectuat deja primele probe la anumite componente. De asemenea, lucrările de montaj echipamente au ajuns la 20%, iar prima etapă de execuţie a noii staţii de epurare a municipiului Târgu Jiu este planificată să se încheie în 20 aprilie. Vasile Dumitrescu, reprezentantul firmei Transim Grup SRL Piteşti, liderul asociaţiei de firme care execută lucrarea, a declarat că cea de-a doua etapă va viza executarea automatizărilor şi a probelor finale, astfel încât noua staţie de epurare să fie pusă în funcţiune la termenul prevăzut în contract, respectiv luna octombrie a acestui an.
Ion Popescu, directorul APAREGIO, beneficiarul noii staţii de epurare, a declarat că investiţia depăşeşte 17 milioane de euro, iar finanţarea este asigurată din fonduri structurale de la Uniunea Europeană: „Staţia de epurare va fi modernă, cu tehnologii şi echipamente care nu mai există la alte staţii de epurare a apelor uzate de pe teritoriul judeţului Gorj. Probele efectuate au atins parametrii necesari şi de acum şi vremea îi ajută pe constructori să nu mai aibă nici un fel de probleme pentru ca lucrările să fie finalizate la termenul propus, adică în trimestrul patru al acestui an. Vom avea certitudinea, după punerea în funcţiune, că apele care vor trece prin staţie vor avea o calitate superioară“, a precizat Ion Popescu, directorul APAREGIO Gorj, societatea care asigură serviciile de apă şi canalizare în Târgu Jiu.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS