Vicepremierul Marko Bela a declarat, azi, după votul de învestire a Guvernului, că UDMR consideră că sunt şanse ca la primăvară să fie majorate cu "ceva" salariile şi pensiile şi că în cele câteva luni până la alegeri nu trebuie făcută reorganizarea administrativă şi legea sănătăţii.
"În acest moment, eu aş afirma că sunt şanse ca la primăvară să majorăm ceva în cadrul salariilor şi pensiilor, iar acest lucru a fost şi o condiţie a UDMR", a afirmat Marko Bela, citat de Mediafax.
Întrebat despre faptul că lideri ai PDL, precum Traian Igaş şi Radu Berceanu, au afirmat că majorarea pensiilor şi salariilor este doar un vis, Marko Bela a răspuns: "De ce ar fi un vis?".
El a adăugat că după tăierea salariilor în 2010 s-a reuşit, ulterior, recuperarea unei părţi tot într-o perioadă grea.