Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, judetul Dolj, au descoperit într-un microbuz marca Fiat Ducato, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 42 ani, 450 încărcătoare auto pentru telefoane mobile inscripţionate cu marca: Energizer, susceptibile a fi contrafăcute.
Întreaga cantitate de bunuri a fost reţinută de autoritatea vamală, iar persoana în cauză este cercetată penal pentru punerea în circulaţie fără drept de bunuri purtând menţiuni false privind mărcile.