24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCod galben de ninsori şi viscol în întreaga ţară

Cod galben de ninsori şi viscol în întreaga ţară

Meteorologii au emis, azi-dimineaţă, o atenţionare meteorologică de tip cod galben de ninsori, viscol şi polei, valabilă în întreaga ţară, în intervalul vineri ora 10.00 – duminică ora 20.00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), citată de NewsIn.
"În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începand din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte", se arată în textul atenţionării meteo remise joi.
De asemenea, meteorologii avertizează că vântul va avea intensificari temporare, cu viteze mai mari în sud şi in sud-est, unde rafalele vor depăsi 50 – 60 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.  
Mai mult, de sâmbătă dimineaţa, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi şi sub forma de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei.
Totodată, în Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului vor fi ninsori şi intensificari ale vâantului încă din cursul zilei de astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS