24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest eșuat la Spitalul Judeţean Craiova

Protest eșuat la Spitalul Judeţean Craiova

Dintre cei aproape 1.000 de rezidenţi din spital, doar 20 au venit pentru a-şi spune nemulţumirile, iar în biroul managerului unităţii medicale au mai ajuns doar trei

Medicii rezidenţi de la Spitalul Judeţean Craiova au încercat ieri să protesteze împotriva conducerii unităţii medicale, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit tichetele de masă pe patru luni şi că salariile sunt prea mici în comparaţie cu munca şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. Acţiunea, care se dorea de amploare, având în vedere că numărul rezidenţilor se apropie de 1.000, s-a dovedit însă eşuată din start. Asta, pentru că, la ora stabilită pentru începerea protestului (11.00), în holul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj abia se strânseseră vreo 20 de rezidenţi. Dintre aceştia, doar câţiva au avut curajul să iasă în faţă şi să-şi spună păsurile. Doi dintre ei erau rezidenţi în anul IV, la Chirurgie.
„Eu şi colegii mei de la Chirurgie intrăm în sală la pacienţi cu SIDA, cu hepatită B şi C. Eu, dacă mă înţep, într-o singură clipă de neatenţie, pot să mor. Şi, pentru ce, pentru o mie de lei pe lună? De asta am făcut acest protest. Suntem aproape o mie de rezidenţi, dar, din păcate, la protest am venit câţiva. Se pare că pe ceilalţi nu-i deranjează nimic şi că le merge bine. M-am întâlnit cu vreo 20 de colegi până aici, au zis că o să vină şi nu au mai ajuns. Probabil le e teamă şi aşteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine. Una e să fie zece oameni şi alta 1.000! Nu pui doar nişte afişe, iar la potest sunt mai mulţi ziarişti decât rezidenţi. Nu cerem mult, doar salarii decente. Din păcate, suntem puţini“, a spus, supărat, unul dintre rezidenţii la Chirurgie, Cătălin Dudu. Acesta a precizat că el şi-a găsit deja de lucru în Anglia, „unde poţi să câştigi în două săptămâni cât aici într‑un an“, şi că la spital mai vine acum doar de plăcere.
Cătălin Dudu a fost completat de colegul său de la Chirurgie, Dumitru Rădulescu. „Am mai făcut un protest în septembrie, dar de atunci nu s-a luat nici o măsură. S-a tăiat tot de la noi, pentru că suntem cei mai mulţi. O să muncim ca nişte sclavi în spitale pentru opt-nouă sute de lei pe lună“, a spus acesta. „Unde sunt banii noştri? La minister, când sunăm, ni se spune că banii s-au dat, iar la noi nu ajung toţi!“, se întreba alt rezident.

Cu jalba la manager

Pentru că întrebările lor nu au avut şi răspuns, viitorii medici s-au decis să meargă în biroul managerului Spitalului Judeţean Craiova pentru a cere lămuriri. S-au încurajat unii pe alţii şi au ajuns la uşa conducătorului unităţii medicale. Pe drum s-au mai pierdut însă câţiva. Aici îi aştepta dr. Mihai Florea, preşedintele Sindicatului Medicilor Promedica. „Aceasta este categoria care trebuie cel mai mult ajutată. Să li se dea şi lor drepturile din urmă, să se facă o discriminare pozitivă. Facem demersuri la minister pentru a se rezolva problema rezidenţilor“, a spus Mihai Florea. „Marele păcat este la Ministerul Sănătăţii. Ei dau un leu pentru rezidenţi, dar îl atenţionează pe manager că intră în penal dacă depăşeşte 70 la sută din aceşti bani. Să se scoată rezidenţii din execuţia bugetară a spitalului. S-au primit banii pentru ei, îi şi dăm, nu-i mai amestecăm cu ceilalţi bani ai spitalului. Vina e la minister. Este un mecanism greşit“, a venit cu soluţia preşedintele sindicatului medicilor.
Acesta a intrat în biroul managerului spitalului însoţit doar de trei rezidenţi. Ceilalţi au aşteptat liniştiţi afară. În birou, Mihai Florea a prezentat şi răspunsul ministerului la doleanţele rezidenţilor privind bonurile de masă: „Răspunsul a fost cam în coadă de peşte. Ni s-a transmis că au dreptul la bonuri de masă, dar să se încadreze în procentul de 70 la sută cu cheltuielile de personal“. „Situaţia se poate rezolva şi pe cale juridică pentru cei 1.000 de rezidenţi, pentru că sunt aproape 130 de procese câştigate cu spitalul pentru drepturile salariale, dar nu s-a întâmplat încă nimic“, a mai spus preşedintele sindicatului medicilor.

„Trebuie să respectăm indicaţiile legislative“

Fără a dori să intre în polemică, managerul spitalului, dr. Florin Petrescu, le-a explicat rezidenţilor că legea nu i-a permis să acorde tichetele de masă pe lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2011, pentru că din bugetul aprobat procentul cu cheltuielile de personal nu poate depăşi 70 la sută. „Noi avem un buget aprobat pe 70 la sută cheltuieli de personal, nu 80 sau 90 la sută. Pe acele patru luni nu s-au acordat tichete, pentru că nu ne-am încadrat în acest procent. Tichetele se dau conform legii, dar în condiţiile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat şi în limita sumelor prevăzute pentru această destinaţie. Banii rezidenţilor sunt foarte clari şi nu se atinge nimeni de ei, dar noi trebuie să respectăm indicaţiile legislative. S-a tăiat din bonuri şi de la ceilalţi angajaţi ai spitalului, pentru a ne putea încadra în proporţia de 70 la sută şi a putea da şi la rezidenţi ceva“, a spus dr. Florin Petrescu.
Acesta a mai menţionat că rezidenţii au primit tichetele de masă aferente lunii decembrie şi că anul acesta va începe cu salarii maximale pentru toţi angajaţii. „Nu văd care este îngrijorarea, pentru că la început de an am acordat drepturile salariale la toţi angajaţii. Noi chiar luăm în considerare drepturi salariale maxime. Nu poţi spune acum, la început de an, că vor fi probleme. Apoi vezi cum evoluează execuţia bugetară şi iei măsuri pe parcurs. În ceea ce priveşte acordarea retroactiv a tichetelor de masă, legile bugetului nu ne permit să dăm bani de pe un an pe altul“, a adăugat Petrescu.
Managerul Spitalului Judeţean Craiova vede şi el cu ochi buni varianta scoaterii rezidenţilor din execuţia bugetară. „Rezidenţii nu ar trebui luaţi în calcul, pentru că ei au altă misiune şi nu ar trebui să intre sub incidenţa acestui punct. Cum vin banii pentru ei, aşa ar trebui să se dea. Să nu mai fie gestionaţi de spital, instituţia să fie doar un simplu executant“, a conchis dr. Florin Petrescu. Rezidenţii nu au plecat din biroul managerului cu promisiunea că vor primi tichetele restante, ci doar cu cea privind un răspuns în scris, până joi, la toate solicitările lor, din partea conducerii spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS