Saga „Amurg“ se bucură de o popularitate atât de mare în Statele Unite încât trilogia a ajuns să facă parte din programa şcolară a mai multor universităţi din această ţară
Jurnaliştii publicaţiei on line Shine au analizat cu atenţie broşurile de prezentare ale mai multor universităţi din Statele Unite, de la cele din Ivy League – elita instituţiilor de învăţământ superior – până la cele mai modeste şi au constatat că trilogia scrisă de Stephanie Meyer şi-a făcut loc în programa şcolară a câtorva dintre acestea. Nici nu este de mirare, susţin jurnaliştii americani, întrucât tinerii cu vârste sub 24 de ani, care fac parte din actuala generaţie de studenţi, sunt principalii „responsabili“ pentru succesul de care se bucură franciza „Amurg“. Este posibil, deci, ca mediul academic să reacţioneze faţă de acest fenomen cultural. O ipoteză la fel de plauzibilă ar fi însă şi ca instituţiile de învăţământ superior să profite de popularitatea trilogiei pentru a atrage studenţi şi pentru a-şi rotunji frumuşel veniturile. Un lucru este însă clar: cursurile care se bazează pe poveştile şi personajele din saga „Amurg“ se bucură de foarte multă popularitate.
Vampirii, un adevărat fenomen
Universitatea Rutgers din New Jersey a atras un număr foarte mare de studenţi, graţie cursului intitulat „Vampirii“: De la păcat şi exilare la sex şi izbăvire“. Acest curs combină analiza din perspectiva istorică a Vechiului Testament şi Inchiziţiei cu cercetarea credinţelor şi practicilor religioase din alte culturi, care au generat în întreaga lume ideea că vampirii există. Personajul Dracula creat de Bram Stoker are şi el rolul său în acest curs, însă în cadrul cursului au fost introduse şi teme care propun investigarea fenomenului „Amurg“ şi „True Blood“ – un serial a cărui acţiune se concentrează în jurul existenţei vampirilor.
Occidental College din Los Angeles le-a pregătit studenţilor cursul numit „Cei care se hrănesc cu sânge, fiinţe supranaturale şi vânători: Vampirii în literatură şi film“. Acest curs îşi propune să găsească răspunsul la două întrebări: de ce vampiri şi de ce acum? Profesorii care predau şi studenţii care urmează acest curs cercetează texte clasice despre vampiri, ca de exemplu „Carmilla“, o nuvelă gotică scrisă de Sheridan LeFanu în 1872 şi romanul „Dracula“ al lui Bram Stoker (1897), dar şi filme care au în centrul lor fiinţe fantastice, precum „Salem’s Lot“ sau „Legenda vie“. În plus, programa cursului include vizionarea unor producţii clasice în domeniul supranaturalului, ca, de exemplu, serialele de televiziune „Buffy, spaima vampirilor“ şi „True Blood“, dar şi analiza celei mai populare poveşti cu şi despre vampiri, saga „Amurg“.
Nici conducerea Colegiului Ithaca nu s-a lăsat mai prejos, incluzând în programa sa cursul „Fantezie, admiraţie şi fani: Dincolo de propriile noastre vieţi“. Dacă ar fi fost creat în urmă cu zece ani, probabil cursul s-ar fi concentrat doar pe seria „Star Trek“. Acum însă, cursul „disecă“ producţii precum „Harry Potter“ şi „Amurg“, pe care le analizează ca pe fenomene (chiar obsesii) culturale.
Saga „Amurg“
la facultate
Universitatea din Alabama are un curs intitulat mai mult decât sugestiv: „Saga «Amurg»“. Obiectivul acestuia este acela de a analiza de ce reinterpretarea dată de autoarea trilogiei, Stephanie Meyer, poveştilor de dragoste cu vampiri este totodată timpurie şi nemuritoare. Prima cerinţă în cadrul acestui curs este lecturarea romanelor şi vizionarea filmelor din seria „Amurg“.
Studenţii care aleg să urmeze cursul „Amurg şi tradiţia literară gotică“ propus de Universitatea din Iowa au în program un seminar al cărui scop este să stabilească dacă Bella, personajul feminin din „Amurg“, este „o eroină postmodernistă sau un model tulburător şi antifeminin“. Cursul presupune lectura unor texte de literatură gotică, un eseu în care studenţii trebuie să îşi exprime părerea faţă de „poziţia“ Bellei în literatură şi o dezbatere finală asupra rolului romanelor de acest gen în cultura actuală.
Universitatea din Carolina de Sud a introdus în programă cursul intitulat „Saga «Amurg» şi religia“, care analizează trilogia ca pe o doctrină religioasă derivată din principii biblice noi, propunându-şi să folosească romanele şi filmele din seria „Amurg“ ca pe o modalitate de a analiza simboluri religioase.
Chiar şi Universitatea Harvard a îmbrăţişat această tendinţă, inventând cursul „Vampirii în literatură şi film“, în cadrul căruia studenţii analizează texte gotice clasice, dar şi filosofia universală, pentru a căuta o explicaţie pentru apariţia fenomenului „Amurg“, care acaparează încet, dar sigur, lumea întreagă.