18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-au ridicat 20.000 de viniete

S-au ridicat 20.000 de viniete

Conform situaţiei deţinute de Direcţia de Taxe şi Impozite, aproape 20.000 de craioveni şi-au luat până ieri vinieta de parcare, după zece zile de când a început distribuirea acestora. În evidenţa Primăriei Craiova figurează însă peste 100.000 de autoturisme, dintre care pentru 60.000 s-a plătit încă de la începutul anului taxa de parcare, proprietarii trebuind doar să vină să-şi ridice autocolantul doveditor. „Printre cei 20.000 sunt şi oameni care şi-au plătit taxa acum, pentru a-şi procura vinieta. Până la sfârşitul lunii, craiovenii ar trebui să-şi ia vinieta, pentru a nu exista pericolul amenzilor“, a spus viceprimarul Mărinică Dincă. Termenul-limită este 11 august, însă autorităţile vor mai aştepta câteva zile după această dată înainte de a trece la sancţiuni.    
Vinietele se pot procura de la ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite, precum şi de la casieriile Regiei Autonome de Transport (RAT). De săptămâna viitoare, autocolantele se vor găsi şi la chioşcurile de ziare din oraş, după ce se va parafa acordul cu primăria. Şoferii care nu vor avea afişată vinieta la loc vizibil în autoturism ar putea primi o amendă de până la 500 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII