15.9 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUPDATE- OFICIAL: REZULTATE PARŢIALE ALEGERI LOCALE 2012: USL - 53,27 %, PDL -15,80 % şi PSD - 9,93% la primari

UPDATE- OFICIAL: REZULTATE PARŢIALE ALEGERI LOCALE 2012: USL – 53,27 %, PDL -15,80 % şi PSD – 9,93% la primari

USL a obţinut 53,27% dintre voturile pentru primari, PDL a primit 15,80%, iar PSD a obţinut 9,93%, potrivit primelor rezultate parţiale, furnizate de BEC, luni, la ora 10.00, după numărarea voturilor din 1996 de secţii din cele 16.910. În Capitală, primăriile sectoarelor 3 şi 6 au fost câştigate de Robert Negoiţă şi Rareş Mănescu, cu 57,51% şi, respectiv, 50,16%, iar Andrei Chiliman, Neculai Onţanu, Cristian Popescu Piedone şi Marian Vanghelie au obţinut un nou mandat la sectoarele 1, 2, 4 şi 5, conform rezultatelor parţiale anunţate de BEM, arata mediafax.ro.

La Sectorul 1, actual primar, liberalul Andrei Chiliman a fost votat de 74,1% dintre alegători, fiind urmat de Theodor Paleologu (PDL), cu 14,13% din voturi.

Şi în Sectorul 2, actualul primar, Neculai Onţanu (UNPR) a obţinut cele mai multe voturi, fiind ales de 47,74 % dintre alegătorii care s-au prezentat la urne. Al doilea în preferinţele alegătorilor este Dragoş Frumosu (USL), cu 28,61% din voturi.

Robert Negoiţă (PSD) a obţinut cele mai multe voturi în Sectorul 3 – 57,51%, fiind urmat de actualul primar în funcţie, Liviu Negoiţă (PDL), cu 28,72% din voturi.

În Sectorul 4, actual edil Cristian Popescu Piedone (USL) a fost votat de 80,36% dintre alegători, faţă de 8,25 procente obţinute de Sulfina Barbu (PDL).

La Primăria Sectorului 5, Marian Vanghelie a câştigat un nou mandat de primar, fiind votat de 54,16% dintre alegători, urmat de Mihai Atănăsoaei (PDL), cu 11,84%.

Bucureştenii din Sectorul 6 i-au dat cele mai multe voturi lui Rareş Mănescu, acesta fiind ales de 50,16% dintre alegători. Principalul său contracandidat, Cristian Poteraş (PDL), a obţinut 24,43% din sufragii.

Datele au fost prezentate de Biroul Electoral Municipal (BEM) după centralizarea proceselor verbale validate până la ora 10.45.

Potrivit BEC, prezenţa la urne în Bucureşti la alegerile de duminică a fost de 44,26%.

USL – 53,27 %, PDL -15,80 % şi PSD – 9,93% la primari

Din totalul de 3186 circumscripţii electorale, au fost centralizate rezultatele din 443, prezenţa la vot fiind de 65,68%.

Numărul de mandate atribuite este de 443, din care USL a primit 236 (53.27%), PDL – 70 (15.80), PSD – 44 (9.93).

USL câştigă 42,70% din mandatele de consilier local, PDL obţine 15,78%

USL a câştigat cele mai multe mandate de consilier local, respectiv 2.070 (42,70%), potrivit rezultatelor parţiale prezentate, luni dimineaţă, de BEC, în urma centralizării voturilor din 443 de circumscripţii locale din totalul de 3.186.

PDL a câştigat un număr de 765 mandate (15,78%), iar PSD îi revin 372 de mandate (7,67%) acolo unde a candidat separat, nu sub sigla USL.

Potrivit BEC numărul total de mandate de consilier local care urmează să fie atribuite este de 4.847.

Rezultate parţiale: USL – 52,06 %, PDL -13,25 % şi PPDD – 8,02% la Consilii Judeţene

USL a obţinut 52,06% din voturile pentru Consiliile Judeţene, iar PDL a primit 13,25%, în timp ce PPDD a primit 8,02%, potrivit primelor rezultate parţiale, furnizate de BEC, luni, la ora 10.00, după numărarea voturilor din 1996 de secţii din cele 16.910.

Potrivit BEC, din totalul de 16.910 secţii de votare au fost centralizate voturile din 1996, prezenţa la vot fiind de 59,41%.

Numărul voturilor valabil exprimate pentru Consiliile Judeţene este de 877.276 din care USL a primit 456.717 de voturi, adică 52,06%, PDL a primit 116.296 de voturi, adică 13.25%, iar Partidul Poporulu Dan Diaconescu – 70.396, adică 8.02%.

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Sorin Oprescu, reales primar al Capitalei. USL câştigă primării în oraşe fiefuri PDL

Sorin Oprescu a obţinut un nou mandat de primar al Bucureştiului, câştigând detaşat alegerile, iar USL a obţinut noi mandate de primar în mari oraşe şi sectoare ale Capitalei considerate fiefuri ale PDL, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor difuzate de posturile de televiziune.

UPDATE – Videanu: Ponderea votului politic – PDL 21%, USL 51%

"O pondere a votului politic este că USL are 51% şi PDL 21%, ca medie ponderată, pentru că nu au intrat toate localităţile", a spus Videanu.

El a arătat că la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ au fost centralizate 22, din care PDL a câştigat 5, USL – 16, UDMR – unul.

La nivelul municipiilor au fost centralizate 38 din cele 63, PDL având 10, USL – 23 şi UDMR – 4. Din centralizarea a 149 de oraşe, PDL a câştigat în 42, USL în 86, UDMR în 9, iar PP-DD în 3, iar în privinţa comunelor, din centralizarea a 1.612 comune, PDL a câştigat 558, USL- 887, PP-DD -11, iar UDMR – 123.

Videanu a mai anunţat că PDL a centralizat rezultatele pentru zece Consilii judeţene, iar PDL a obţinut unul, USL – 8 şi UDMR – unul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII