Războiul dintre fiscul doljean şi clubul de fotbal Universitatea Craiova continuă. Direcţia Generală a Finanţelor Publice va scoate la vânzare din nou, pe data de 10 februarie, aproximativ şase hectare de teren evaluate la un milion de dolari.
Fiscul doljean încearcă marea cu degetul şi scoate la vânzare cinci terenuri cu suprafeţe cuprinse între unu şi două hectare aparţinând clubului de fotbal Universitatea Craiova, situate în Calea Severinului, în zona unde va fi construit mall-ul West Gate aparţinând companiei Immoeast. Preţul de vânzare pentru fiecare suprafaţă de teren se învârte în jurul sumei de 700.000 de lei plus TVA, cea mai scumpă fiind o suprafaţă de 2,4 hectare, evaluată de fisc la peste 860.000 de lei, la care se adaugă TVA. Fiscul a scos terenurile la vânzare şi în urmă cu câteva luni, dar nici un investitor nu s-a arătat interesat de cumpărarea lor. Până în prezent, fiscul nu a recuperat vreo sumă consistentă de la clubul de fotbal în contul datoriilor, ci a iniţiat doar nişte proceduri de executare silită, care durează de ani buni, dar care nu aduc bani la bugetul statului. Paradoxal şi ironic în acelaşi timp, cea mai mare realizare a fiscului în încercarea de a executa silit clubul de fotbal este încasarea celor două milioane de lei virate de Primăria Craiova în contul de trezorerie al clubului pentru performanţă sportivă. Dar, cum aceşti bani provin din fonduri publice, fiscul a executat de fapt primăria şi nu clubul de fotbal.
Fiscul vrea să sechestreze tot
După ani de încercări zadarnice de a recupera datoriile la buget, finanţiştii încearcă metode alternative de a obţine bani de la clubul de fotbal, implicit de la Adrian Mititelu. „Încercăm să identificăm alte surse din care am putea obţine bani în contul datoriilor, cum ar Liga Profesionistă de Fotbal sau Federaţia Română de Fotbal. Purtăm o corespondenţă intensă cu ei. Căutăm soluţii amiabile“, a declarat directorul DGFP Dolj, Eugen Călinoiu. Cum corb la corb nu-şi scoate ochii, oamenii din fotbal sunt destul de reticenţi în a colabora cu fiscul. Aşa că finanţiştii iau în calcul varianta sechestrului pe drepturile federative ale jucătorilor de fotbal sau chiar pe jucători înşişi. „Ne gândim să punem sechestru pe drepturile federative ale jucătorilor de fotbal, astfel încât, în varianta unui transfer, cu banii obţinuţi, clubul să-şi achite din datorii“, a mai spus Călinoiu. Chiar dacă în prezent fiscul are poprire pe toate conturile bancare ale lui Adrian Mititelu şi ale clubului, evident cele de care ştie, este posibil ca banii rezultaţi dintr-un eventual transfer să fie viraţi într-un cont deschis, de exemplu, cu o zi înainte de data transferului. Iar finanţiştii sunt conştienţi că nu pot avea garanţia că banii vor ajunge la bugetul de stat.
O altă modalitate de executare silită luată în calcul de DGFP Dolj este sechestrul pe jucătorii de fotbal. Pentru ca acest lucru să fie posibil, jucătorii ar trebui să figureze în contabilitatea clubului ca mijloace fixe, situaţie în care finanţele i-ar putea scoate la vânzare. Potrivit lui Eugen Călinoiu, fiscul mai are pregătite şi alte terenuri aparţinând clubului pe care le va scoate la vânzare în următoarea perioadă, după ce vor fi parcurse procedurile legale.
Mititelu: Nu va cumpăra nimeni terenurile sechestrate
Finanţatorul clubului de fotbal, Adrian Mititelu, nu pare deranjat de executările silite pe care le anunţă fiscul împotriva clubului. Singura lui remarcă legată de această situaţie este că preţul de vânzare pe metrul pătrat este mai mic decât cel real. „În total sunt vreo 16-17 hectare de teren pe care s-a pus sechestru. Preţul cu care fiscul le scoate la vânzare este de doar 30 de euro pe metrul pătrat, dar ele valorează mult mai mult. Terenurile nu s-au vândut până acum pentru că oamenii nu vor să le cumpere din respect faţă de clubul de fotbal. M-au sunat oamenii şi m-au întrebat dacă achităm datoriile sau vindem terenurile, iar eu le-am spus că achităm, dar că acum este o situaţie mai grea. Şi atunci nu le-au mai cumpărat. Este vorba despre un cod al onoarei între noi“, a spus Adrian Mititelu. Finanţatorul Universităţii a precizat că este dispus să vândă jucători, iar cu banii obţinuţi să achite datoriile, numai că, în prezent, nu are nici o ofertă pentru jucătorii valoroşi. Mititelu a mai spus că fiscul nu va putea niciodată să pună sechestru pe jucătorii de fotbal. „Jucătorii nu pot fi vânduţi ca active. Acest lucru nu este posibil, deoarece FIFA a reglementat clar modul în care se fac transferurile“, a declarat el.