11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReducerea pensiilor a fost declarată neconstituţională

Reducerea pensiilor a fost declarată neconstituţională

CCR a decis că articolul care prevede reducerea tuturor pensiilor cu 15% este neconstituţional, la fel şi articolul care prevede recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. În schimb, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% este constituţională.

Plenul Curţii Constituţionale, compus din cei nouă judecători, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din 7 iunie 2010.
Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, vineri, cu majoritate de voturi, să admită sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind pensiile speciale ale magistraţilor, respingând restul contestaţiilor, astfel că celelalte pensii speciale vor fi reduse, potrivit comunicatului Curţii.
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că dispoziţiile art. 1-8 şi cele ale art. 10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale, însă „dispoziţiile art. 9, referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii cu invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar“ sunt neconstituţionale.
Referitor la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea a stabilit că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d) i) şi art. 2-12 sunt constituţionale, însă prevederile art. 1 lit. c) din aceeaşi lege sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Motivarea deciziei de vineri a CCR va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului şi primului-ministru.
Judecătorul CCR Ion Predescu a declarat vineri că pensiile nu pot fi reduse deoarece reglementează un fenomen „pentru munca trecută“ şi sunt comparabile cu o „haină“, adică nu poţi să tai o mânecă atunci când ea este făcută cu două.
Întrebat care au fost raţiunile pentru care s-a decis că pensiile nu pot fi tăiate, dar salariile da, judecătorul a răspuns: „La salarii şi celelalte alocaţii sunt active şi pentru viitor, pensia e un fenomen trecut, pentru munca trecută, e altfel stabilit dinainte, nu umbli tu pentru viitor la ea, când ea e stabilită înainte. Măi, dacă o haină are două mâneci, tu îi laşi una? E făcută cu două“.

Predescu explică de ce magistraţii trebuie să primească pensii speciale: Au statut constituţional

Judecătorul CCR Ion Predescu a declarat vineri că motivul pentru care CCR a decis că magistraţii trebuie să aibă pensii speciale este că această categorie are un „statut constituţional“, pe când restul categoriilor profesionale au doar statut legal.
„Între magistraţi şi ceilalţi e o diferenţă fundamentală: ei au statut constituţional, ceilalţi au statut legal. Când ai statut legal, înfiinţat prin lege, chiar şi lege organică, poţi umbla la el oricând, prin lege l-ai înfiinţat, prin lege îl modifici, prin lege îl completezi, şi tot prin lege poţi să-l şi desfiinţezi. Când e statut constituţional, nu poţi nici modifica, nici adăuga, nici completa, nici desfiinţa prin lege că este prevăzut în Constituţie“, a explicat judecătorul de ce Curtea a stabilit că recalcularea pensiilor magistraţilor este neconstituţională. De altfel, Predescu i-a îndemnat pe jurnalişti să citească articolul 124 şi 125 din Constituţie, unde se fac referiri la „statutul judecătorului“.
Şi Iulia Motoc, judecător la CCR, scria pe blogul său, pe 12 mai, înainte de a fi numită judecător al Curţii, că „orice consolidare democratică trebuie să acorde un statut special magistratului, inclusiv din punct de vedere al drepturilor salariale şi apoi al pensiilor“.
„Cum pot să funcţioneze spitalele, educaţia sau alte sisteme publice sau private în lipsa unui stat de drept? Este evident, aşa cum a demonstrat experienţa multor state, că aceste sisteme nu funcţionează. Orice consolidare democratică trebuie să acorde un statut special magistratului, inclusiv din punct de vedere al drepturilor salariale şi apoi al pensiilor. Cum pot să-şi redobândească judecătorii demnitatea de care se bucură în oricare alt stat de drept?“, aprecia Iulia Motoc.
În articolul 124 din Constituţie se prevede că „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“. De asemenea, articolul 125 prevede că judecătorii sunt inamovibili, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII