Acasă Actualitate Avioane SA, ultima escală

Avioane SA, ultima escală

-

Astăzi vom afla numele firmelor care vor depune o ofertă pentru privatizarea societăţii, care are o alternativă sumbră: lichidarea.

Astăzi expiră termenul-limită de depunere a ofertelor pentru privatizarea Avioane SA Craiova, una dintre ultimele încercări ale statului român de a găsi un investitor pentru a salva de la lichidare singurul producător de aeronave militare din România. La începutul acestui an, Avioane SA şi-a schimbat proprietarul, fiind transferată de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din subordinea Ministerului Economiei (ME), împreună cu alte 40 de societăţi. Oficialii ME au anunţat că documentele de prezentare a societăţii, cât şi anunţul de privatizare, publicat în 2008 de AVAS, rămân valabile. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor expiră astăzi. Surse din fabrică susţin că, până acum, au cumpărat dosarul de prezentare gigantul italian Alenia Aeronautica – participant la proiectul Eurofighter Typhoon, Tinton Falls (SUA) – telecomunicaţii şi Aerotech Egineering GmbH Germania – divizia nemţească a concernului francez Alten SA – furnizor de subansamble pentru Airbus. Un cumpărător-surpriză al caietului de sarcini este Grampet SA Bucureşti, holdingul magnatului Gruia Stoica – care deţine un adevărat imperiu financiar în domeniul transportului feroviar. Italienii de la Alenia ar fi decişi să depună o ofertă pentru cumpărarea pachetului majoritar de 80,9% din acţiunile societăţii, susţin surse interne, ceea ce ar fi o bucurie pentru cei 680 de salariaţi ai Avioane SA. Ministerul Economiei era ieri în ceaţă în privinţa privatizării, astfel încât nu a fost în măsură să comunice oficial lista acestor societăţi. De la ME ni s-a spus că transferul AVAS – OPSPI a provocat harababură.
„Suntem încă în reorganizare. Ei se mută şi fizic din clădirea AVAS, cu acte, cu birouri, cu tot. Este destul de greu de pus ceva pe hârtie în acest moment“, a spus Cerasela Pătrăşcanu, purtătoarea de cuvânt a ministerului. De partea cealaltă, la AVAS a răspuns un domn binevoitor care ne-a lămurit cum stă situaţia: „OPSPI există pe hârtie, dar nu şi practic. Este vorba despre angajaţi care lucrează în diferite direcţii ale AVAS şi care lucrau la un moment dat la OPSPI“. Funcţionarul a furnizat totuşi un număr de telefon, dar am aflat ulterior de la robotul telefonic că numărul este nealocat.

ȘTIRI VIDEO GdS

4 COMENTARII