Unicul producător de păpuşi din ţară, SC Arădeanca SA, din Arad, a renunţat, deocamdată, la planul de investiţii preconizat pentru anul viitor, din cauza condiţiilor de creditare existente în sistemul bancar românesc, informează NewsIn.
Directorul fabricii de păpuşi din Arad, Dana Neacşiu, a declarat astăzi că investiţiile prevăzute se ridicau la aproximativ 1 milion de euro. „Am vrut să modernizăm o hală de producţie, în care am vrut să aducem două maşini de injectat, fiecare în valoare de peste 400.000 euro. Cele cu care lucrăm acum sunt fabricate în 1960. Investiţiile erau preconizate a fi făcute dintr-un împrumut bancar, dar din cauza condiţiilor de creditare existente în prezent pe piaţa românească am renunţat să mai facem investiţia. Când vor veni vremuri mai bune o să facem investiţiile dorite“, a susţinut Dana Neacşiu.
Neacşiu a mai spus că se aşteaptă ca la începutul anului viitor, „Arădeanca“ să fie afectată de criza economică existentă pe piaţa internaţională. „Momentan, comenzile pentru păpuşi, dar şi pentru articole specifice sărbătorilor de iarnă şi articole de grădină nu sunt afectate de recesiune, din contră ne aşteptăm la o creştere a comenzilor, datorită apropierii Crăciunului. Dar, la începutul anului viitor ne aşteptăm să scadă numărul comenzilor pentru produsele fabricate de noi, din cauza recesiunii economice existente pe plan internaţional şi care afectează mai multe domenii de activitate, printre care şi cel al fabricării de păpuşi şi jucării“, a afirmat Neacşiu. Directorul fabricii a mai susţinut că la „Arădeanca“ nu se vor face disponibilizări de personal.
Conducerea fabricii de păpuşi din Arad a mai anunţat că, luna trecută, a făcut, pentru prima dată după 1990, primul export de păpuşi, fabricate integral în societate. „Un distribuitor din Anglia, care a descoperit fabrica noastră pe internet ne-a comandat păpuşi de diferite sortimente. Astfel, am trimis spre Londra păpuşi româneşti în valoare de peste 5.000 euro, fabricate integral de noi şi nu în sistem lohn“, a declarat Dana Neacşiu.
La SC Arădeanca se produc, în această perioadă, articole specifice sărbătorilor de iarnă, precum Moşi Crăciuni, cizmuliţe roşii, clopoţei, dar şi accesorii pentru bradul de Crăciun. Recent, fabrica arădeană a lansat pe piaţă păpuşa care îl întruchipează pe Pinocchio. „Păpuşa Pinocchio este atât pentru băieţi, cât şi pentru fetiţe, are 30 de centimetri şi costă 12 lei. Am produs deja 5.000 de bucăţi din acest model, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru piaţa externă“, a mai susţinut Dana Neacşiu.
„Arădeanca“ mai produce în sistem lohn jucării, care sunt vândute în Europa prin intermediari italieni. Fabrica din Arad exportă în Italia, anual, aproximativ 30 la sută din totalul producţiei. Conducerea societăţii a anunţat, o cifră de afaceri de 1.000.000 lei pentru anul 2008, similară cu cea de anul trecut.
SC Arădeanca este listată pe piaţa Rasdaq, sub simbolul ARNI, iar din structura acţionariatului fac parte PAS cu 40,1 la sută, SIF Banat Crişana cu 39,9 la sută şi alte persoane fizice cu 20 la sută.

