Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat astăzi că aproximativ 17.000 de români ar putea fi disponibilizaţi din cauza crizei economice, ceea ce ar putea necesita majorarea cheltuielilor bugetare pentru şomeri în 2009.
"Situaţia devine îngrijorătoare, de aceea trebuie să fim responsabili şi să amânăm majorarea salariilor pentru profesori", a spus Câmpeanu, într-o emisiune difuzată de Realitatea TV.
"Avem cum să absorbim disponibilizările anunţate", a adăugat ministrul, argumentând că în România se manifestă o acută lipsă de forţă de muncă în unele domenii.
Câmpeanu a menţionat că ministerul are o strategie pentru aceşti şomeri şi dispune de bani, iar dacă va fi nevoie de mai mulţi, se va recurge la rectificarea bugetului pe anul viitor.
Bugetul asigurărilor de şomaj pentru 2009 a luat în calcul reducerea ratei şomajului de la 4% în acest an la 3,9% în 2009. Pentru asigurări şi asistenţă socială, bugetul pe 2009 prevede alocarea a 11,4% din PIB (65,7 miliarde lei).
Proiectul bugetului asigurărilor sociale pe anul viitor nu prevede majorarea salariilor în sectorul bugetar cu 50%, care ar avea ca rezultat creşterea salariului mediu brut la 2.500 lei şi a pensiei medii la 1.200 lei, în 2009.
Salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale este de 1.865 lei, mai mare cu aproape 17% faţă de câştigul mediu brut luat în calcul la elaborarea bugetului pe 2008.

