Noua legislaţie în domeniul pensiilor administrate privat (Pilon II) prevede că, dacă ai murit, figurezi în continuare ca şi cotizant la fondul de pensii până când suma colectată în contul tău ajunge la moştenitori.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat zilele trecute o normă care aduce clarificări privind utilizarea banilor colectaţi în contul unui contribuabil la sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II). Conform prevederilor de până acum, dacă o persoană deceda înainte să apuce să facă o cerere de restituire a contribuţiilor (adresată fondului de pensii administrate privat la care a aderat), era destul de dificil ca urmaşii să primească banii adunaţi de-a lungul anilor. Prin noua normă, CSSPP dă posibilitatea acestora să intre în posesia activului net al rudei decedate care a contribuit la fond, se arată într-un comunicat de presă. Numai că fondurile de pensii care activează pe Pilonul II au dreptul legal să te „ţină în viaţă“ şi după ce mori.
Calitate de cotizant şi post-mortem
Fondurile de pensii s-au asigurat prin această normă a CSSPP că pot dispune de banii contribuabilului şi după ce acesta a murit, cu acceptul statului. Dacă un participant la fondul de pensii privat a decedat, atunci activul său net (banii colectaţi în contul său) va continua să fie administrat de fondul de pensii până când banii trec efectiv în posesia urmaşilor defunctului. Sumele colectate de la persoana care a decedat pot fi investite şi reinvestite până în momentul în care sunt restituite rudelor. Acest lucru este posibil din cauză că, potrivit noii legislaţii, calitatea de participant la fondul de pensii încetează în momentul în care se restituie banii, potrivit CSSPP: „Calitatea de participant, conform prevederilor normei, încetează odată cu efectuarea plăţii reprezentând contravaloarea activului personal net“. Cu alte cuvinte, în intervalul după ce contribuabilul a decedat şi până când rudele primesc banii, activul net al „mortului“ este utilizat în continuare de fondul de pensii.
Invalizii primesc toţi banii odată
Actul normativ elaborat de CSSPP prevede că persoanele care au contribuit la Pilonul II, dar şi-au pierdut calitatea de persoane active şi primesc pensii de invaliditate vor beneficia de toţi banii cotizaţi la pensia privată în tranşă unică. „Până la adoptarea legii speciale privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi supravegheate de CSSPP, participantul va primi suma existentă în contul său ca plată unică“, a anunţat Comisia de profil.
În acest caz, cotizantul la un fond de pensii administrate privat trebuie să demonstreze că beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi şi asigurări sociale. Mai exact, persoana care cotizează la Pilonul II, dar a devenit invalidă şi primeşte astfel o pensie de la stat va primi toţi banii cotizaţi la fondul privat într-o singură tranşă.