27.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePragul de deductibilitate la Pilonul III ar putea ajunge la 400 de euro

Pragul de deductibilitate la Pilonul III ar putea ajunge la 400 de euro

Nivelul de deductibilitate pentru contribuţiile la pensii facultative (Pilonul III) ar putea urca la cel puţin 400 de euro de la începutul anului viitor sau chiar de la 1 octombrie 2008, de la 200 de euro, cât este în prezent.

 

Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri că măsura ar putea fi luată în cazul în care autorităţile vor constata că efortul bugetar în acest sens ar fi compensat de efectul de stimulent al unei astfel de decizii. „Am făcut o evaluare pentru mărirea plafonului de deductibilitate. M-am consultat în acest sens şi cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, dar trebuie să evaluăm raportul între impactul bugetar şi efectul pozitiv al unei astfel de măsuri“, a spus Vosganian, citat de NewsIn.

El a ţinut să precizeze că este în favoarea majorării pragului de deductibilitate, care a fost solicitat şi de fondurile de pensii, „dar trebuie evaluat impactul pe care l-ar avea asupra bugetului astfel de măsuri“. Vosganian a arătat că majorarea plafonului de deductibilitate de la 200 la 250 de euro pe an nu ar fi relevantă, fiind necesar un nivel cel puţin dublu faţă de cel actual pentru a deveni un stimulent în atragerea de clienţi la fondurile de pensii facultative.

 

CSSPP vrea o majorare a deductibilităţii la 500-1.000 de euro

 

Referitor la termenul de la care ar putea fi operată această majorare, Vosganian a spus că este cel mai probabil să se întâmple de la 1 ianuarie 2009 sau, „dacă se dovedeşte că nu încarcă bugetul pe 2008, care este deja solicitat, măsura ar putea fi luată chiar de la 1 octombrie 2008 sau de la 1 noiembrie“.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea, declarase că instituţia va înainta legislativului o propunere pentru majorarea deductibilităţii la 500-1.000 de euro, pentru a încuraja dezvoltarea pieţei pensiilor private facultative.

„Nivelul de deductibilitate în ceea ce priveşte pensiile facultative este foarte mic în România comparativ cu alte ţări, unde acesta se situează la nivelul de 2.000-3.000 de euro. Prin urmare, este nevoie de o creştere a acestei deductibilităţi“, declara, pe 19 februarie, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului României, Aron Popa.

Radu Vasilescu, directorul general al ING Fond de Pensii, menţionase la aceeaşi dată că nivelul deductibilităţii fiscale pe pilonul pensiilor facultative ar trebui să crească de la 200 de euro pe an, în prezent, la 1.000 de euro pe an, pentru ca suma să devină „relevantă“ pentru participanţi.

Argumentaţia administratorilor de fonduri de pensii facultative este aceea că încurajarea lor este un mod de creştere neinflaţionistă a veniturilor, deoarece banii viraţi la fondurile de pensii nu intră în consum.

Pe Pilonul III activează ING Asigurări de Viaţă (ING Clasic, ING Optim), Allianz-Ţiriac Pensii (AZT Moderato, AZT Vivace), Aviva Asigurări de Viaţă (Pensia Mea), BCR Asigurări de Viaţă (BCR Prudent) şi OTP Garancia Asigurări (OTP Strateg).

Cristina CHICOŞ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU