21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMediul de afaceri ratează poarta spre UE

Mediul de afaceri ratează poarta spre UE

În cazul în care nu se organizează mai bine în asociaţii patronale şi profesionale, întreprinzătorii doljeni ar putea rata şansa de a ajunge competitivi pe piaţa UE.

Aflat ieri într-o vizită de informare în Bănie, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, a precizat, la Centrul de Informare Europa Direct Craiova, că mediul de afaceri românesc a fost expus mediului concurenţial din Uniunea Europeană (UE), odată cu aderarea.
„Zona în care suferă întreprinzătorii români este competitivitatea pe piaţa europeană. Există un mare număr de programe europene care să sprijine întreprinzătorul să treacă peste aceste neajunsuri“, a explicat Idu.
Acesta s-a referit şi la faptul că agenţii economici autohtoni şi cei din Dolj, implicit, au avut până acum costuri mai reduse cu forţa de muncă, dar au fost copleşiţi de tarife vamale diferite. Actualmente, companiile se pot bucura de libera circulaţie a mărfurilor, dar au început să crească acele costuri legate de forţa de muncă. Soluţia pentru ca firmele noastre să nu se piardă în mediul concurenţial din UE ar fi, în primul rând, o bună informare la nivel european. „Aş recomanda mediului de afaceri din Craiova şi din Dolj să se organizeze mai bine la nivel de asociaţii patronale şi profesionale, pentru a le fi reprezentate interesele mai bine la nivel european şi pentru o mai bună informare“, a adăugat Nicolae Idu.
Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România a precizat că, din punctul de vedere al cetăţeanului de rând, acesta a avut de câştigat de pe urma aderării la UE, pentru că acum beneficiază de o legislaţie adaptată celei din Uniune şi au fost deschise barierele vamale. Respectiv, circulaţia persoanelor în spaţiul UE este facilă. De altfel, Idu a mai spus că există aspecte unde românul este uşor îngrădit de aderarea la UE. Creşterea concurenţei pe piaţa forţei de muncă şi procesul din ce în ce mai competitiv de accesare a resurselor îl pot îngrijora pe cetăţeanul român.
Dunărea şi turismul

După întâlnirile de ieri cu autorităţile locale şi judeţene, Nicolae Idu a precizat că pentru un judeţ cu o deschidere aşa de amplă către Dunăre există posibilităţi de dezvoltare încă neexploatate. El a arătat că fluviul ar avea suficient potenţial turistic şi că pot fi atrase fonduri europene pentru toată zona din Lunca Dunării. Oricum, investiţiile străine, concentrate până acum în vestul ţării, încep să ajungă şi în sud-vest, a menţionat oficialul amintit, dinamica accesării fondurilor europene fiind sporită în judeţ.

Raportul CE – bilă neagră la marea corupţie

Nicolae Idu a detaliat elemente ale Raportului Comisiei Europene, dat publicităţii pe 23 iulie. Dacă s-au făcut progrese în ultima perioadă în ceea ce priveşte combaterea corupţiei la nivel mediu şi local, România a primit o bilă neagră la marea corupţie. „Raportul constată că parlamentul nu a dat curs încă pentru investigarea de cazuri de corupţie la nivel înalt. Recomandările Comisiei Europene sunt legate de întărirea luptei împotriva corupţiei“, a precizat oficialul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS