Ieri, 22 iulie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Arad, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, l-au reţinut pe agentul de poliţie G.C., din cadrul IPJ Arad – Biroul de Poliţie Vinga, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
În fapt, la data de 18 iulie 2008, doi cetăţeni au sesizat faptul că, în cursul lunii aprilie 2007, agentul de poliţie G.C. le-a pretins câte 3.000 euro cu promisiunea că le poate facilita angajarea ca subofiţeri în cadrul unei structuri a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative întrucât ar avea relaţii în M.I.R.A.. Agentul a primit de la unul dintre denunţători suma de 3.300 lei, iar de la celălalt 1.800 euro, urmând ca restul de bani să-l primească după angajare.
În baza denunţurilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a emis o ordonanţă de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor telefonice şi ambientale purtate de către unul dintre denunţători şi agentul de poliţie din care au rezultat indicii temeinice privind săvârşirea de către poliţist a infracţiunii de trafic de influenţă.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul tehnic şi informativ al lucrătorilor de la S.Z.I.P.I. Timişoara şi S.I.I.P.I. Arad.
Astăzi, 23 iulie 2008, cel în cauză urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Agent de poliţie cercetat de ofiţerii DGA pentru trafic de influenţă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei