15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt accidente în lanţ petrecute ieri pe Autostrada Soarelui

Opt accidente în lanţ petrecute ieri pe Autostrada Soarelui

Mii de maşini s-au înghesuit ieri pe drumul spre litoral încă de dimineaţă. Nerăbdarea s-a transformat în viteză, iar asta a dus la opt accidente în lanţ. Cel puţin 20 de maşini au fost implicate în accidente şi patru oameni au ajuns la spital. Şi drumul dintre Cernavodă şi Constanţa a fost blocat ore întregi din cauza carambolurilor, de care n-au scăpat nici poliţiştii veniţi să descurce traficul.

Accident după accident, imaginile s-au repetat pe tot drumul dintre Bucureşti şi Constanţa. Maşini lovite, şoferi nervoşi şi coloane întinse pe kilometri întregi. Miile de autoturisme parcă nu au mai avut loc pe autostradă şi, inevitabil, au apărut ciocnirile.

Medicii din tura de dimineaţă de la spitalul din Feteşti n-au stat o clipă. Ambulanţele au intrat într-una la camera de gardă. Un echipaj de poliţie trimis să dirijeze traficul în zona Medgidia a fost prins şi el într-un carambol, alături de alte patru autoturisme.

Poliţiştii de la rutieră se aşteaptă ca azi să fie o zi şi mai grea, pentru că turiştii aflaţi pe litoral se vor întoarce acasă tot pe Autostrada Soarelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS