23.9 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePatru morţi şi 45 de răniţi în urma unui atentat cu un buldozer la Ierusalim

Patru morţi şi 45 de răniţi în urma unui atentat cu un buldozer la Ierusalim

Un palestinian la volanul unui buldozer a ucis astăzi trei israelieni şi a rănit alţi peste 45, în centrul Ierusalimului, înainte de a fi ucis, potrivit serviciilor de intervenţie în caz de urgenţă şi poliţiei, relatează AFP.

Şoferul buldozerului s-a lansat într-o cursă nebunească pe strada Jaffa, principala arteră comercială a oraşului, răsturnând un autobuz, vehicule şi trecători, înainte de a fi ucis de un poliţist de la o unitate de eilită.

"Deocamdată avem patru morţi, printre care şoferul buldozerului, şi 45 de răniţi, dintre care trei grav", a spus Yeroham Mendola, purtătorul de cuvânt al lui Magen David Adom, serviciul israelian de urgenţă. Printre răniţi se numără şi un bebeluş, prins în autobuzul răsturnat, potrivit aceleiaşi surse.

Poliţia a anunţat că a fost vorba de un "atac terorist" comis de un palestinian din Ierusalimul de Est, ocupat. Agresorul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, locuia în satul Sour Baher, era căsătorit şi avea doi copii. El avea cazier judiciar.

O grupare palestiniană necunoscută, "Brigăzile oamenilor liberi din Galileea", a afirmat că este responsabilă pentru atac, dar revendicarea nu a putut fi autentificată. O persoană care afirma că vorbeşte în numele acestei grupări a afirmat că şoferul buldozerului se numea Hussam Taysir Dwayat şi era originar din Sour Baher.

Preşedintele american George W. Bush i-a transmis condoleanţe premierul israelian Ehud Olmert. "Preşedintele Bush a vorbit cu premierul Olmert în urmă cu puţin timp, pentru a-şi exprima condoleanţele pentru poporul israelian după atacul sângeros de la Ierusalim", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Olmert, Mark Regev.

Şi Marea Britanie a condamnat un "act groaznic" şi şi-a exprimat speranţa că atacul nu va afecta procesul de pace israelo-palestinian.

Israelul consideră Ierusalimul "capitala sa indivizibilă", după ce a cucerit şi partea de est a oraşului, în 1967. "Deşi o treime dintre locuitorii Ierusalimului sunt cetăţeni arabi, oraşul este sub suveranitate israeliană. Oricine crede că cetăţenii arabi vor reuşi să divizeze oraşul şi să îl sustragă de sub controlul israelian, se înşeală", a afirmat ministrul israelian pentru securitate internă, Avi Dichter.

Atentatul s-a produs exact la prânz, în apropiere de un şantier, provocând panică.

"Am văzut buldozerul răsturnând maşini pe strada Jaffa. Oamenii au început să ţipe. Am ieşit din bancă şi am tras spre el", a declarat Shmuel Abukiya, un paznic la o bancă din apropiere de locul atacului.

Un jurnalist AFP a văzut poliţişti care au sărit pe buldozer şi au tras cinci sau şase gloanţe asupra şoferului.

Zeci de trecători în stare de şoc au primit primul ajutor, în timp ce poliţia şi pompierii scoteau victimele din maşinile avariate. Zona a fost înconjurată de poliţie.

Acesta este primul atentat produs în Ierusalim după 6 martie, când opt elevi israelieni de la o şcoală talmudică din Ierusalimul de Est au fost ucişi de un palestinian.

Atacul de astăzi intervine în condiţiile în care mişcarea islamistă Hamas şi Israelul au lansat, în 19 iunie, un armistiţiu. Mişcarea islamistă a calificat atacul drept o "ripostă firească la agresiunile israeliene", dar a precizat că nu are informaţii în legătură cu autorii lui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS