Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Norica Nicolai, a declarat astăzi că, în maximum o săptămână, vor fi terminate rapoartele în cazurile Păcuraru şi Şereş, astfel încât s-ar justifica o sesiune extraordinară pentru votarea lor în plen.
În urma unei întâlniri a Comisiei juridice, preşedintele acesteia a precizat că s-a discutat despre modul de redactare al raportului solicitat de Parchetul General şi de DNA pentru avizarea urmăririi penale a ministrului muncii Paul Păcuraru şi a fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş. "Am convenit ca astăzi după-amiază să finalizăm studiul unor documente pe care noi le considerăm necesare pentru redactarea raportului şi-n această săptămână suntem în măsură de a prezenta plenului un raport care, dacă Biroul Permanent va considera necesar, ar justifica o sesiune extraordinară în opinia mea", a afirmat Norica Nicolai.
Preşedintele Comisiei juridice a subliniat că rapoartele vor fi finalizate în maximum o săptămână, senatorii jurişti încercând să de vot final asupra documentelor miercuri. "Nu am luat decizia astăzi pentru că i-am convocat pe ceilalţi colegi, doi nu sunt în ţară, dar restul vor fi şi vom vota în cvorum, care e de şase. Încercăm mâine (miercuri – n.r.) să-i chemăm pe toţi colegii şi să dăm voturile", a afirmat Nicolai, citată de NewsIn.
Nicolai a precizat că se vor face rapoarte pe dosarul lui Paul Păcuraru şi pentru cele două cauze în care Senatul a fost sesizat în situaţia lui Codruţ Şereş, care vor fi supuse votului în comisie miercuri sau "cel târziu joi". "În acest moment nu vă pot da detalii în legătură cu concluziile pentru că nu doresc să prejudiciez votul, care va fi secret. Concluziile deja s-au conturat. După acest vot vom formula şi recomandarea finală pentru plen", a continuat ea.
Norica Nicolai a menţionat că, în cazul lui Paul Păcuraru, dosarul este deja parcurs " de foarte multă vreme", dar mai sunt docuemnte de studiat într-una din cauzele ce-l privesc pe Codruţ Şereş. Ea a adăugat că niciunul dintre cei vizaţi nu vor mai fi audiaţi.
Cât priveşte posibilitatea apariţiei unor documente vizând cauzele, cum s-a întâmplat la Camera Deputaţilor, Nicolai a ţinut să asigure că, în mod categoric, situaţia nu se va repeta la Senat, pentru că " documentele au caracter confidenţial", toată comisia a păstrat caracterul confidenţial al lucrărilor şi s-a respectat procedura stabilită de acces la documente.
Senatul a fost sesizat de Parchetul General şi de către DNA pentru începerea urmăririi penale în cazurile fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş, şi al ministrului muncii, Paul Păcuraru. O situaţie similară este şi la Camera Deputaţilor, care nu a reuşit, în cursul săptămânii trecute, să dea un vot în plen pentru începerea urmăririi penale pentru parlamentarii PSD Miron Mitrea (fost ministru al transporturilor) şi Adrian Năstase (fost premier). Tergiversarea dosarelor în Parlament l-a determinat pe preşedintele Traian Băsescu să solicite întrunirea unei sesiuni extraordinare a Legislativului pentru reglementarea acestei stări, dar şi pentru rezolvarea situaţiei de la Curtea de Conturi, a cărei conducere a rămas fără mandat validat.
Preşedintele Camerei şi cel al Senatului au stabilit pentru miercuri o şedinţă comună ale conducerilor celor două foruri, în cadrul căreia este foarte probabil că se va convoca o sesiune extraordinară comună pentru a se repeta votul pentru prelungirea mandatului consilierilor de conturi, vot care, din lipsă de cvorum, nu a putut fi dat săptămâna trecută. Odată sesiunea convocată, în condiţiile în care ar exista voinţă politică, se pot reuni, separat, şi cele două plenuri ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru luarea unei decizii pe rapoartele miniştrilor parlamentari. Nicolae Văcăroiu a subliniat, luni, că, dacă în perioada 8-11 iulie va fi o sesiune extraordinară, este posibil ca Biroul Permanent al forului pe care-l conduce să decidă şi o sesiune de plen pentru rapoartele Păcuraru şi Şereş. El a exclusă însă varianta unei sesiune extraordinare a Senatului numai pentru această chestiune.
Nicolai spune că dosarele Păcuraru şi Şereş vor fi finalizate şi se justifică sesiune extraordinară
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei