Premierul Tăriceanu a declarat astăzi, după ce a ajuns la Guvern cu bicicleta, pentru a marca Ziua Mediului, că toată lumea ar trebui să ia în calcul acest mijloc de transport şi a remarcat că în majoritatea maşinilor din trafic se află o singură persoană.
"Dacă o să vă uitaţi în oraş o să vedeţi că, în general, maşinile, care sunt destul de voluminoase, au o singură persoană. În străinătate e o practică curentă de a se regrupa mai multe persoane care să meargă pe acelaşi traseu cu o singură maşină, tocmai pentru a reduce densitatea traficului", a declarat Tăriceanu, citat de NewsIn.
Premierul a spus că, din păcate, românii neglijează complet vehiculele pe două roţi. El a dat exemplul oraşelor mari ale Europei – Paris, Roma, Atena, Madrid – unde foarte multă lume foloseşte scutere, biciclete, sau chiar trotinete.
"Puteţi spune că e originalitate, dar esenţa, în final, e aceeaşi. Peste tot în marile oraşe este o aglomeraţie foarte mare şi nu întotdeauna soluţiile tehnice reuşesc să rezolve problema", a spus el.
Premierul Tăriceanu le-a cerut miercuri miniştrilor să folosescă un mijloc de transport nepoluant de "Ziua Mondială a Mediului", sărbătorită joi, iar miniştrii Internelor şi Apărării au declarat că vor răspunde apelului lansat de premier şi vor merge pe jos la serviciu.
"Le-am cerut să se gândească dacă nu ar fi bine să dăm un exemplu cu toţi şi, mâine(joi-n.r.), să încercăm să lăsăm acasă autoturismele şi să folosim mijloacele de transport în comun – tramvaie, troleibuze, autobuze, metroul sau, eventual, să folosească un mijloc pe două roţi, mai puţin poluant sau deloc poluant, cum ar fi bicicleta", a declarat Tăriceanu.
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat ieri, la finalul şedinţei de Guvern că va merge astăzi pe jos, "precum strămoşii noştri, dacii şi romanii".
Şi ministrul Internelor, Cristian David, a declarat că va merge pe jos pentru a marca Ziua Mediului, având în vedere că stă aproape de minister.
Tăriceanu a mers la serviciu cu bicicleta şi i-a îndemnat pe români să-i urmeze exemplul
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

