Regele Mihai I s-a întors oficial la Castelul Peleş, care este din nou Domeniu Regal, iar cu această ocazie Poarta Suveranilor a fost deschisă pentru prima dată după 60 de ani.
Prezent astăzi, la Castelul Peleş, după 60 de ani, Regele Mihai I a ţinut un discurs în care a precizat că evenimentul acesta reprezintă o reparaţie istorică şi identitară. "Sperăm că întoarcerea mea definitivă la Peleş şi la Sinaia, scaunul istoric al familie regale să fie începutul respectului definitiv, total, al proprietăţii private, al demnităţii, al democraţiei şi libertăţilor instituţiilor din societatea românească" a declarat Regele Mihai I.
De asemenea, Mihai I i-a asigurat pe români că porţile Castelului Peleş vor rămâne deschise pentru eternitate aşa cum a fost mereu din 1914, "numai că de aici încolo românii nu vor găsi aici doar camere pline de obiecte de preţ ci şi oameni vii, o familie care dă sens naţiunii, amprentă statului român" a mai spus fostul rege al României.
După evenimentul de astăzi, pe 10 iunie, tot la Domeniul Regal, Regele Mihai I şi Regina Ana vor serba nunta de Diamant, cea care marchează 60 de ani de căsătorie. Cu ocazia acestui eveniment va sosi şi un invitat special la Castelul Peleş, în persoana Alteţei Imperiale Otto, Arhiducele Austriei.
Deşi Regele Mihai este proprietarul de drept al Domeniului Regal din Sinaia, cuplul regal a decis ca Peleşul să păstreze statutul de muzeu, în timp ce Castelul Pelişor va fi folosit ca reşedinţă. "Valoarea regalităţii stă de 142 de ani deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, iedntitatea, continuitatea şi tradiţia. Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor iar valoarea ei stă în propriile merite ale României" a subliniat în încheiere Regele Mihai I.
Castelul Peleş a făcut obiectul unor controverse juridice între statul român şi moştenitorul de drept al castelului, Regele Mihai. Toate proprietăţile familiei regale au fost confiscate în 1947 de regimul comunist. Regele a fost repus în drepturi abia anul trecut, după şaizeci de ani.
Regele Mihai a moştenit castelul Peleş alături de întreg domeniul Regal Sinaia de la Regele Ferdinand, acesta din urmă primind la rândul său domeniul de la Regele Carol I.
După ce a fost confiscat, castelul Peleş a fost declarat muzeu de stat. Mai mult decât atât, în ultimii ani de comunism întreaga zonă a fost închisă turiştilor. Castelul a fost redeschis în 1989.
În 2001, statul a propus ca familia regală să plătească 30 de milioane de euro pentru a putea păstra castelele Peleş, Pelişor, Foişor şi celelalte clădiri de pe domeniu însă Regele Mihai a revedincat Domeniului Regal potrivit dreptului comun.
În martie anul trecut, regele a obţinut dreptul de proprietate dar cu interdicţia de a schimba destinaţia castelelor pentru o perioadă de trei ani. De altfel, Regele Mihai a decis să păstreze pentru eternitate destinaţia de muzeu a Castelului Peleş.
Regele Mihai I s-a întors la Castelul Peleş după 60 de ani
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

