Știri de ultima orăActualitateBerceanu a cerut BEJ Dolj renumărarea voturilor pentru preşedinţia şi Consiliul Judeţean

Berceanu a cerut BEJ Dolj renumărarea voturilor pentru preşedinţia şi Consiliul Judeţean

Liderul PD-L Dolj, Radu Berceanu, a cerut BEJ Dolj renumărarea voturilor nule pentru preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi pentru Consiliul Judeţean, precizând că există aproape 50.000 de buletine de vot anulate, informează NewsIn.
„Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi renunărarea voturilor nule, atât pentru preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi Consiliul Judeţean, la nivelul judeţului Dolj. Buletinele de vot la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la Consiliul Judeţean Dolj au fost declarate nule în mod nelegal, buletinele de vot care aveau aplicată ştampila în mod corect în interiorul patrulaterului, dar aceasta era fie foarte puţin vizibilă datorită tuşului, fie era întinată pe verso“, se arată în contestaţia depusă la BEJ Dolj de către liderul PD-L al organizaţiei judeţene. În contestaţie se mai arată că din motivele precizate au fost declarate nule 27.291 de buletine de vot pentru Consiliul Judeţean şi 21.421 de buletine pentru preşedintele Consiliului Judeţean.
Preşedintele BEJ Dolj, Lucian Zamfir, a declarat că biroul a respins contestaţia despusă de liderul PD-L Dolj pe motiv că aceasta fusese formulată prea târziu. „Există o hotărâre a BEC, 133/2008, care spune că renumărarea buletinelor de vot, indiferent pe ce categorie, se realizează doar pe proceduri de contestare sau întâmpinare la circumscripţie, înainte de stabilirea rezultatului votului şi înainte de centralizare. Puteau să ceară renumărarea voturilor la secţiile de votare odată ce primeau informaţii de la delegaţii lor că sunt multe buletine anulate. La data la care au depus contestaţia (4 iunie a.c. – n. red.) nu mai aveau nicio cale de acces la birourile de circumscripţie sau judeţean“, a precizat Zamfir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS