Conducerea Organizaţiei PNL Târgu Jiu a demisionat în bloc, ca urmare a eşecului înregistrat la alegeri, la solicitarea liderului filialei PNL Gorj, Dan Ilie Morega, informează NewsIn.
Anunţul a fost făcut chiar de liderul filialei, Dan Ilie Morega, care a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că întreaga conducere a organizaţiei municipale a demisionat aseară, în timpul unei şedinţe de analiză a Biroului Permanent Judeţean al PNL Gorj, ca urmare a procentului foarte mic, de doar 9%, obţinut în Târgu Jiu.
"Nu am avut rezultate bune pe judeţ pentru că la Târgu Jiu a fost dezastru. Municipiul a luat puţin peste 9%, ori noi am avut o medie de 16% pe judeţ. Am văzut, cu această ocazie, că ne-am consolidat organizaţiile din teritoriu, mai puţin pe cele din municipii”, a declarat Dan Ilie Morega.
Încă de luni seară, liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a cerut demisia conducerii organizaţiei municipale a PNL Târgu Jiu, în urma slabelor rezultate obţinute de candidatul liberal la primăria municipiului.
Liderul PNL Gorj a mai anunţat că, în termen de 15 zile, va fi desemnată o echipă care să conducă interimar organizaţia municipală, urmând ca, în cursul acestei veri, să se organizeze alegeri interne.
Candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu, Dorin Taşcău, a obţinut doar aproape şapte la sută din voturi la alegerile de duminică, în timp ce candidatul PSD, primarul Florin Cârciumaru, a fost reales în funcţie cu peste 80% din voturi. În Consiliul Local Târgu Jiu, PNL a obţinut doar două din cele 21 de mandate de consilier local.

