Alenia Aeronautica – Italia, Aero Vodochody – Cehia şi INAV Bucureşti, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, sunt singurele firme care au depus oferte pentru preluarea societăţii craiovene. Italienii de la Alenia au intrat şi în lupta pentru înzestrarea Armatei cu 48 de avioane multirol Eurofighter Typhoon.
Italienii de la Alenia Aeronautica, grupul ceh Aero Vodochody şi INAV Bucureşti se luptă pentru preluarea Avioane SA Craiova. Cele trei companii sunt singurele care au depus oferte pentru cumpărarea pachetului majoritar de 80,9% din acţiunile societăţii craiovene. 17 firme au cumpărat caietul de sarcini, însă, până la expirarea termenului de depunere, 20 mai, s-au înregistrat doar trei oferte. „Este vorba de Alenia Aeronautica, Aero Vodochody şi INAV Bucureşti. Consider că este un pas înainte. Este pentru prima dată de la scoaterea la privatizare a societăţii când se înregistrează mai mult de o ofertă. În plus, firmele din Italia şi Cehia au multă experienţă în industria de profil. Sperăm ca una dintre cele două companii să preia Avioane Craiova“, a declarat Victor Peţa, liderul sindical de la Avioane Craiova. Potrivit grilei de evaluare a ofertelor, preţul oferit pe pachetul majoritar de acţiuni va reprezenta 95% din punctajul final, în timp ce investiţiile pentru dezvoltare vor însemna 3%, iar infuzia de capital de lucru – 2%.
Alenia poate aduce Eurofighter Typhoon la Craiova
Să vedem însă ce ştim despre companiile care au ofertat Avioane SA. Fără îndoială, cel mai sonor nume implicat în competiţie este cel al italienilor de la Alenia Aeronautica. Firma este liderul aeronauticii italiene, fiind deţinută de grupul Finmeccanica – unul dintre liderii mondiali în domeniul aeronautic şi aerospaţial, cu activităţi în industria de apărare, aerospaţială, securitate, automatizări, transporturi şi energie şi reprezentanţe în 100 de ţări. Alenia produce avionul C-27J Spartan – avion de transport tactic, şi joacă un rol-cheie în programe de anvergură mondială, ca Eurofighter Typhoon, F-35 Joint Strike Fighter şi avionul de luptă fără pilot UCAV Neuron, alături de Dassault Aviation-Franţa, SAAB-Suedia, Casa-Spania şi Ruag-Elveţia. Totodată, Alenia este unul dintre principalii furnizori de aerostructuri avansate pentru avioane, inclusiv Boeing 787 şi Airbus A380. Alenia Aeronautica este implicată şi în cursa pentru înzestrarea forţelor aeriene române cu 48 de aeronave de luptă multirol, oferind modelul Eurofighter Typhoon. MApN a alocat pentru înzestrare un buget de 3,5 miliarde de euro.
SAAB – marele absent
Nu de puţine ori, s-a speculat că preluarea Avioane Craiova va fi o componentă a offset-ului oferit pentru câştigarea acestui megacontract. În acest sens, s-au pronunţat Alenia Aeronautica, şi grupul suedez SAAB, producător al aparatului JAS-39 Gripen, aflat şi el în cursa pentru înzestrare. De altfel, marii absenţi de la privatizare sunt cei de la SAAB. Evenimentul ar putea fi un semn că suedezii nu sunt prea încrezători că vor câştiga contractul cu MApN, deşi oferă cel mai generos program de offset, cu investiţii directe în România de un miliard de euro, la care se adaugă altele, în cuantum de 100% din valoarea contractului. „Noi nu putem să asigurăm supravieţuirea pe termen lung a companiei fără contracte pentru avioanele Gripen, şi nu are nici un sens comercial să includem comenzi pentru Gripen înainte de a şti dacă România va cumpăra Gripen“, declara ieri Richard Smith, director de marketing al Gripen International, citat de agenţia de presă NewsIn. Tot acesta adăuga că, „dacă România alege Gripen, SAAB îşi va menţine angajamentul de a integra producţia de avioane Gripen în România, asta în ciuda faptului că nu am licitat pentru Avioane Craiova“. În lupta pentru înzestrarea flotei aeriene intră şi americanii de la Lockheed Martin, cu avionul multirol F-16. Mai cu nasul pe sus, americanii nu oferă programe de offset, însă ne momesc cu o participare la dezvoltarea viitorului avion F-35, aparat din generaţia a cincea. Pentagonul a anunţat luni că a informat Congresul SUA cu privire la posibilitatea de a vinde României 24 de avioane de luptă Lockheed Martin Corp F-16 şi echipamentele aferente, evaluate la 4,5 miliarde de dolari.
Cehii şi Vuza intră în luptă
Compania Aero Vodochody este cea mai mare firmă de profil din Cehia, care produce mai multe tipuri de avioane, cele mai cunoscute fiind aparatele de vânătoare şi antrenament L-29 Delfin, L-39 Albatros, L-59 Super Albatros şi L-159 Alca. Timp de câţiva ani, 35% din companie a fost deţinută integral de gigantul american Boeing, care însă şi-a vândut acţiunile către stat după ce modelul de bază al Aero Vodochody, L-159 (principalul concurent pentru IAR 99 Şoim), nu a avut succes la vânzări, compania acumulând datorii uriaşe. Modelul a fost achiziţionat doar de forţele aeriene ale Cehiei. În octombie 2006, compania a fost scoasă din nou la privatizare, fiind cumpărată de grupul Penta, contra sumei de trei miliarde de coroane cehe. Penta s-a extins în ultimul timp pe piaţa central şi est-europeană, deţinând active în valoare de circa 850 de milioane de euro. Cea mai puţin experimentată în domeniu este INAV Bucureşti – fostul institut de cercetare în domeniul aviaţiei – care face parte din imperiul financiar al omului de afaceri Ştefan Vuza. Societatea este controlată de acesta, printr-o reţea de firme, pe traseul Erre 2 International SRL Bucureşti – Iasitex SA Iaşi – A2 Impex SRL Ploieşti – Uzuc SA Ploieşti – A1 Impex SRL Cluj – Sinterom SA Cluj – Contactoare SA Buzău şi Serviciile Comerciale Române (SCR) SA Bucureşti. Firma are ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea în ştiinţele fizice şi naturale, iar la sfârşitul lui 2006, ultimul an pentru care există declaraţii fiscale, înregistra o pierdere netă de circa 54.000 de lei. Institutul de cercetare colaborează printre altele cu Romaero Bucureşti, Avioane Craiova, Aerostar Bacău, IAR Ghimbav, Tarom România, Elbit Systems Israel şi Alenia Aeronautica.