Comisia Europeană (CE) a adoptat o nouă comunicare privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii, textul stabilind metode transparente de calculare a elementului de ajutor al unei garanţii şi oferă norme simplificate pentru IMM, se arată într-un comunicat de astăzi al CE.
"Noua comunicare reprezintă un progres important pe calea unei utilizări mai transparente a garanţiilor, în special pentru facilitarea sprijinului financiar destinat IMM", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes.
Garanţiile de stat sunt un instrument important de sprijinire a dezvoltării întreprinderilor şi de facilitare a accesului acestora la fonduri. Acest aspect este deosebit de important pentru IMM, precizează comunicatul. Principalul obiectiv al revizuirii comunicării actuale a Comisiei privind garanţiile este acela de a oferi instrucţiuni suplimentare şi securitate juridică statelor membre şi părţilor interesate, atunci când acestea evaluează dacă o garanţie cuprinde un element de ajutor de stat, se precizează în comunicat.
Astfel, noua comunicare confirmă că această evaluare trebuie bazată pe principiul investitorului în economia de piaţă. Conform acestui principiu, investiţiile sau alte finanţări realizate de autorităţile publice în întreprinderi pot fi considerate ca fiind compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat atunci când sunt efectuate în condiţii pe care le-ar fi acceptat un investitor privat de pe piaţă. În consecinţă, metodele se bazează în principal pe o evaluare adecvată a riscurilor prin intermediul ratingului. Nu este necesar ca acest rating să fie emis de una dintre agenţiile internaţionale de rating, ci se poate utiliza ratingul intern al băncii creditoare care, în general, trebuie să acorde un rating întreprinderilor înainte de aprobarea unui împrumut.
Documentul CE sublininiază, de asemenea, că garanţiile au o importanţă deosebită pentru IMM, "deoarece acestea au adeseori un nivel redus de capital şi un deficit de resurse stabile". Astfel, noua comunicare stabileşte norme speciale pentru IMM care le vor permite acestora să evalueze în mod simplu elementul de ajutor al unei garanţii, cum ar fi prime safe harbour predefinite şi prime unice pentru garanţiile cu valoare mică.