25.5 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLiga I, ultima etapă - Universitatea Craiova - Ceahlăul 3-2 şi nemţenii au retrogradat în Liga a II-a

Liga I, ultima etapă – Universitatea Craiova – Ceahlăul 3-2 şi nemţenii au retrogradat în Liga a II-a

Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a retrogradat în Liga a II-a, după ce elevii lui Viorel Hizo a pierdut cu 2-3 partida cu Universitatea Craiova, disputată miercuri, în ultima etapă a sezonului 2007/2008, informează NewsIn.

UNIV. CRAIOVA – CEAHLĂUL 3-2 (Dina 24, 40, Pecha 84-autogol/Rusmir 12, 70)

Univ. Craiova: Bornescu – Dănănae, Barbu, Stoica, Rose – Wobey, Prepeliţă (Găman 86), Săceanu, Gângioveanu – Dina (Tănasă 60), Fl. Costea (Luţu 76). Antrenor: Nicolo Napoli.

Ceahlăul: Mulţescu – Cebotaru, Pecha, Forminte, Barna – Bădescu (Oprea 19), Omoduemuke, Mala (Cernoh 53), Cristocea – Rusmir, Bugaev (Croitoru 63). Antrenor: Viorel Hizo.

Cartonaşe galbene: Săceanu 30, Stoica 32, Dănănae 66, Bornescu 89, Gângioveanu 90

Cartonaş roşu: Tănasă 90+5

Arbitri: Istvan Kovacs – Nicolae Marodin, Cornel Fecioru.

Stadion: Extensiv; Spectatori: partida s-a disputat cu porţile închise, după ce împotriva Universităţii Craiova a fost dictată sancţiunea disputării a două meciuri fără spectatori, în urma incidentelor provocate de suporteri la meciul cu Steaua, scor 1-2, în etapa a 32-a a Ligii I.

Cum s-au marcat golurile:

0-1, min. 12: Rusmir a reluat cu capul, pe spate, în colţul lung, o centrare de pe stânga venită de la Cristocea.

1-1, min. 24: Dina a şutat din întoarcere din centrul careului de 16 metri.

2-1, min. 40: Acelaşi Dina a reluat din 3 metri în poartă, după o fază confuză în careul nemţean.

2-2, min. 70: Rusmir a reluat cu capul din doi metri, după o învălmăşală în careul oltean.

3-2, min. 84: Mulţescu a gafat incredibil şi a degajat în Pecha, balonul deviind în poarta goală.

Fundaşul oltean Valerian Găman era anunţat titular, a făcut încălzirea alături de ceilalţi coechipieri, dar cu un minut înainte de începerea partidei a acuzat unele probleme medicale şi a fost înlocuit cu Barbu. Totuşi, Nicolo Napoli l-a trimis pe Găman în teren, în minutul 86, atunci când fundaşul l-a înlocuit pe Prepeliţă.

Rezervă la partida cu Universitatea Craiova, portughezul Evora de la Ceahlăul a fost protagonistul unui moment care i-a uluit pe spectatorii olteni prezenţi în tribune. În timp ce meciul era în plină desfăşurare, Evora s-a dus la colţul terenului, foarte aproape de corner, şi a urinat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII