38.1 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânia nu a accesat în 2007 niciun euro din fondurile UE destinate promovării produselor agricole

România nu a accesat în 2007 niciun euro din fondurile UE destinate promovării produselor agricole

Fiecare stat membru poate beneficia de finanţare europeană pentru promovarea produselor agricole pe piaţa comunitară, însă România nu a nu a folosit nici un ban din această sursă în cursul anului trecut. Potrivit Roxanei Zarma, director în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), de vină ar fi chiar destinatarii acestor fonduri, adică agricultorii, pentru că nu au elaborat programe privind campaniile de informare. "România nu a derulat astfel de proiecte pentru accesarea fondurilor destinate promovării produselor agricole pe piaţa internă şi comunitară, deoarece sectorul privat nu a realizat niciun program de promovare. Ulterior, programele sunt avizate de către Ministerul Agriculturii însă decizia de aprobare este dată de Bruxelles", a spus Roxana Zarma. Aceasta a precizat că nu există o alocare fixă pentru fiecare stat membru, însă sunt prevăzute condiţii stricte pe care beneficiarul trebuie să le îndeplinească pentru a primi finanţare pentru promovarea produselor agricole.
În România nu există însă nici un act normativ care să reglementeze a administrarea acestor fonduri de promovare oferite de UE. Abia acum Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de ordonanţă în acest sens, în care se precizează că se impune implementarea de urgenţă a măsurilor pentru elaborarea cadrului legislativ adecvat şi eficient privind desemnarea autorităţilor naţionale competente pentru coordonarea, monitorizarea, gestionarea şi derularea fondurilor nerambursabile destinate finanţării programelor de informare şi  promovare  a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, "situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată".
Totuşi reprezentanta MADR susţine că banii europeni pentru promovarea produselor agricole se puteau obţine şi fără un asemenea act normativ. "Dacă aveam un program pe care sectorul privat dorea să-l promoveze, cu siguranţă ar fi fost posibil acest lucru, deoarece un regulament european este direct aplicabil într-un stat membru. Acest act normativ (ordonanţa de urgenţă – n.r.) reprezintă, de fapt, o mai bună reglementare juridică internă", a explicat Roxana Zarma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU