În primul semestru al acestui an, Ministerul Transporturilor va trimite Comisiei Europene (CE) primele proiecte de finanţare, din fonduri structurale, a construcţiei tronsoanelor de autostradă, a declarat ieri ministrul de resort, Ludovic Orban. Acesta a mai precizat că la preluarea portofoliului de ministru proiectele pentru lucrările mari de infrastructură care pot fi finanţate din fonduri europene erau în mare întârziere. Potrivit lui Orban, în perioada următoare vor fi făcute aplicaţii pentru proiecte de reabilitare, dar de dimensiuni mai mici.
Cel mai important proiect al Ministerului Transporturilor în acest început de an este proiectarea şi construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă – Constanţa. Acesta va avea aproximativ 52 de kilometri şi va fi împărţit în două sectoare, Cernavodă – Medgidiaa (19 km) şi Medgidia – Constanţa (32 km), iar valoarea proiectului este estimată la 400 de milioane de euro. Primul tronson va avea două pasaje peste autostradă şi 12 viaducte, iar pe cel de-al doilea vor fi amenajate patru pasaje, un nod rutier şi câte două viaducte şi poduri. Contractul de proiectare şi execuţie este estimat că va fi semnat până la sfârşitul lunii februarie, perioada de execuţie a lucrărilor fiind de 24 de luni, începând cu luna martie a acestui an.
După ce licitaţia a fost amânată de pe 4 ianuarie pe 17 ianuarie pentru a da posibilitatea tuturor reprezentanţilor companiilor interesate să se întoarcă din concediu, Compania de Autostrăzi a primit 27 de oferte preliminare din partea a 24 de firme din Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Austria, Portugalia, Spania şi Turcia.
Din păcate, nici o firmă românească nu a putut participa la licitaţie din cauza condiţiilor dure impuse de Banca Europeană de Investiţii. Pentru a participa, ofertanţii trebuie să fi construit în ultimii şase ani cel puţin două autostrăzi, să fi avut cel puţin două proiecte în valoare de 100-160 de milioane de euro, iar cifra de afaceri pe ultimii cinci ani trebuie să fie de 100-150 milioane de euro, în funcţie de tronsonul licitat.
Bugetul pentru finanţarea proiectelor de construcţie a autostrăzilor pentru anul 2008 se ridică la 364 de milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 14% din suma solicitată de Compania de Autostrăzi, respectiv 2,5 miliarde de lei.
De ce avem nevoie de fondurile europene pentru drumuri?
Programul Operaţional pe Sectorul Transporturi este foarte important pentru România. Banii alocaţi pot permite micşorarea decalajelor dintre ţara noastră şi UE, în special, în domeniul infrastructurii rutiere, unde situaţia este alarmantă. Faţă de situaţia anului 1990, reţeaua rutieră s-a extins până în 2007 cu doar nouă procente.
Potrivit datelor regăsite pentru anul trecut în documentele oficiale, din totalul reţelei de 79.454 km, 15.712 km (19,8%) sunt drumuri naţionale şi 63.742 km, drumuri judeţene şi locale.
Există doar 211 km de autostradă. Reţeaua este alcătuită din 20.880 km (26,3%) de drumuri pavate, 20.200 km (24,4%) de drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare şi 38.374 km (48,3%) de drumuri pietruite şi de pământ.
Lucia Maxim