Vameşii turci au confiscat 241,4 kilograme de heroină pe care le-au descoperit la bordul unui camion ce pleca spre Germania, a anunţat agenţia de presă Anatolia. După cum informează ediţia online a cotidianului francez Le Figaro, drogurile au fost descoperite în timpul unui control la punctul de trecere a frontierei de la Kapikule, dintre Turcia şi Bulgaria, într-un camion încărcat cu produse chimice. Pe lângă şoferul vehiculului, alte trei persoane au fost arestate în acest caz în localitatea Izmit din nord-vestul ţării.
Turcia este o cale de trecere între Asia şi Europa pentru traficanţii de droguri şi imigranţii clandestini. Vameşii turci au realizat în februarie la Kapikule cea mai mare captură de heroină din Turcia, punând mâna pe o încărcătură de 565 de kilograme din acest produs stupefiant.