În prezenţa ministrului Muncii, Paul Păcuraru, a deputatului Dan Radu Ruşanu, a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi a primarului municipiului Deva, Mircia Muntean, sâmbătă dimineaţă, a avut loc recepţia lucrărilor de modernizare a unui tronson de drum. Este vorba Drumul Judeţean (DJ) 687, care este prevăzut a se reabilita între kilometri 0,000 şi 7+590. Recepţia lucrării a avut loc în satul Peştiş, mai exact în dreptul pasajului din localitate, în apropierea kilometrului 6. Lucrarea de modernizare a DJ 687 au început în luna aprilie a acestui an, iar finalizarea este prevăzută pentru ianuarie 2008, dacă condiţiile meteorologice pot permite acest fapt. „Mă bucur să particip la recepţia lucrării la o investiţie deosebit de importantă pentru judeţul Hunedoara. Lucrarea este de bună calitate şi ştiu că fondurile necesare executării au fost alocate din obligaţiunile emise de CJ, care este şi beneficiarul”, a declarat ministrul Paul Păcuraru. În continuare Paul Păcuraru a trecut pe la blocul din Hunedoara afectat de explozia din săptămâna trecută, unde a discutat cu locatarii. Ministrul a vizitat şi Castelul Corvinilor, obiectiv pentru care a spus că ştie că are nevoie de circa patru milioane de euro pentru reabilitare şi că va încerca să găsească soluţii pentru găsirea a măcar o parte din fonduri.
Hunedoara: Drum judeţean modernizat
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei