10.1 C
Craiova
vineri, 7 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Presa germană susţine că Marica nu-şi merită salariul anual de 2,6 milioane de euro

Fotbal: Presa germană susţine că Marica nu-şi merită salariul anual de 2,6 milioane de euro

Atacantul român al lui Stuttgart, Ciprian Marica, a fost subiectul unui atac din partea presei germane, care spune că românul nu a făcut nimic până acum ca să merite suma plătită pentru el precum şi salariul pe care îl primeşte, informează Sport Bild.
"Marica, cel mai scump transfer al lui Stuttgart, a oferit mult prea puţine campioanei Germaniei în schimbul salariului anual de 2,6 milioane de euro: niciun gol şi două pase decisive în nouă meciuri – un bilanţ de-a dreptul dezolant", a scris Sport Bild despre atacantul român, care a revenit miercuri în meciul câştigat de şvabi cu scorul de 3-2 cu formaţia de liga a doua SC Paderborn, într-un meci contând pentru 16-imile Cupei Germaniei.
Atacantul român a fost criticat voalat şi de managerul general al lui Stuttgart, care conform lui Sport1 le-ar fi dat un ultimatum lui Ciprian Marica si brazilianlui Ewerthon, jucători transferaţi în această vară, dar care au dezămăgit la campioana Germaniei: "Vom întări echipa în pauza de iarnă, iar pentru unii jucători din lotul actual va deveni foarte greu să reziste, dacă nu-şi fac temele".
Ciprian Marica a fost transferat de Stuttgart de la Şahtior Doneţk în această vară, în schimbul sumei de opt milioane de euro, atacantul român având contract cu gruparea germană până în 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS