Preşedintele CRN al PLD, Valeriu Stoica, a declarat astăzi, pentru NewsIn, că insistenţa cu care preşedintele doreşte introducerea votului uninominal majoritar, chiar repetând referendumul, se datorează faptului că a înţeles că acesta este necesar pentru reformarea radicală a sistemului politic.
Preşedintele CRN a completat că, din punctul său de vedere, legea trebuie modificată astfel încât referendumul să fie validat indiferent de numărul cetăţenilor participanţi la vot. Stoica a subliniat că modificarea legii referendumului a condus la o anomalie, astfel încât referendumul pentru demiterea preşedintelui, care este obligatoriu din punct de vedere juridic, este validat indiferent de numărul de alegători care participă la vot. În schimb, Valeriu Stoica, a adăugat că, la referendumul de interes naţional, care are doar caracter politic obligatoriu, este necesară participarea unei majorităţi calificate din numărul alegătorilor. “S-a ajuns la o situaţie absurdă – atunci când e vorba de referendumul cu forţă juridică obligatorie, aşa cum se întâmplă la demiterea preşedintelui, e valabil indiferent de participarea la referendum. În schimb, când e consulatitiv, prevăzut la articolul 90 din Constituţie, validarea presupune participarea a jumătate plus unu din cetăţenii cu drept de vot. E o consercinţă absurdă”, a arătat liderul PLD.
Legea referendumului trebuie modificată în sensul eliminării cvorumului
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

