Consilierii locali din Slatina au aprobat proiectul de hotărâre de trecere în domeniul privat al Slatinei şi scoatere la vânzare prin licitaţie a unei suprafeţe de 201.320 de metri pătraţi din terenul din zona Milcov, preluat anul trecut de la armată, după o şedinţă cu scântei.
Deşi nu s-a divulgat cine şi-a manifestat interesul să cumpere acel teren, se ştie însă de intenţia firmei germane Honsel de a dezvolta la Slatina o afacere vizând producerea de piese auto, intrând astfel în concurenţă cu societatea Altur, Alexe Veisa (director în cadrul Altur) a fost primul care s-a opus ideii de a vinde această suprafaţă cu doar 0,9418 euro/mp, cât a rezultat din evaluare, propunând un preţ de pornire de 5 euro/mp. Proiectul a fost aprobat cu un amendament. Astfel, persoana juridică ce va cumpăra terenul nu îl va putea revinde, prevedere ce va fi inclusă în caietul de sarcini. Dacă suprafaţa scoasă la licitaţie ar fi vândută la preţul de pornire, în bugetul local ar urma să intre 6,4 miliarde de lei vechi, bani care trebuie plătiţi la semnarea contractului. De asemenea, cumpărătorul are termen şapte ani să construiască obiectivul industrial, printre alte obligaţii fiind şi angajarea a aproximativ 900 de slătineni.