11.7 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Gospodării inundate şi trafic îngreunat din cauza ploilor

Mehedinţi: Gospodării inundate şi trafic îngreunat din cauza ploilor

Ploile abundente căzute în ultimele ore au inundat astăzi mai multe locuinţe de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin şi numeroase gospodării din localităţile limitrofe.
În Severin, apa a pătruns într-un imobil de pe str. Aurelian şi alte 5 din Schela Cladovei, un cartier mărginaş al municipiului, au fost inundate. La Piatra Albă, un sat aflat la 3 kilometri de Severin, au fost inundate 15 gospodarii, până în acest moment pompierii reuşind să scoată apa din 6 case. Localnici se aşteaptă ca, din pricina cantităţilor mari de apă căzute, podeţul improvizat pe râul Topolniţa, care face legatura între Piatra Alba şi Severin, sa fie acoperit de apă. De altfel, aşa se întampla ori de câte ori apa Topolniţei creşte din cauza ploilor abundente.
Şi circulaţia rutieră a fost afectată, la aceasta oră traficul pe DE 70, la ieşirea din Severin spre Timişoara, se desfăşoară cu greutate din cauza apei adunate pe carosabil. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în Vama Porţile de Fier I, acolo unde traficul este afectat pe sensul de ieşire întrucat un pasaj subteran a fost inundat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS