Secţia de legislaţie şi contencios a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Grupul de lucru pentru legislaţie al CSM va redacta un material prin care se vor stabili criteriile de selecţie a magistraţilor ce urmează să facă parte din Comisia specială de la Cotroceni, a precizat Biroul de presă al CSM.
După elaborarea materialului, acesta va fi discutat în plenul CSM care va trebui să-l trebui să-l aprobe, însă termenul în care specialiştii vor stabili criteriile sau data la care plenul CSM le-ar putea lua în discuţie nu au putut fi precizate.
Comisia de la Cotroceni care urma să decidă asupra avizului de cercetare penală a trei miniştri din actualul Guvern şi-a încetat activitatea în seara de 4 octombrie odată cu publicarea în Monitorul Oficial, la câteva ore de la adoptare, a unei ordonanţei prin care Guvernul, la propunerea Ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, a modificat Legea privind răspunderea ministerială.
Ordonanţa de urgenţă adoptată în 4 octombrie de Cabinetul Tăriceanu II, la propunerea lui Chiuariu, vizat de DNA, stabilea că, la data intrării ei în vigoare, actuala comisie de la Cotroceni, în formula în care lucrează, îşi încetează activitatea. Noua ordonanţă prevede ca abia peste 30 de zile de la data la care intră în vigoare ordonanţa, CSM să înainteze preşedintelui ţării propunerile pentru noua comisie, care ar urma să fie alcătuită din judecători.
Comisia are în lucru dosarele miniştrilor justiţiei şi muncii, Tudor Chiuariu şi Paul Păcuraru, şi ale foştilor miniştri Miron Mitrea, Adrian Năstase, Zsolt Nagy, Victor Babiuc şi Codruţ Şereş şi, de azi şi dosarul ministrului agriculturii, Decebal Traian Remeş.
CSM pregăteşte criteriile de selecţie a magistraţilor pentru Comisia de la Cotroceni
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei