11.2 C
Craiova
miercuri, 5 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMisiunea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională în România, la final

Misiunea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională în România, la final

Ambasada Statelor Unite ale Americii va organiza pe 9 octombrie ceremonia de închidere a programului american de asistenţă pentru dezvoltare în Romania (USAID România), în care se vor celebra cei 17 ani de realizări ale parteneriatului româno-american.
Printre personalităţile care vor susţine discursuri cu această ocazie se număra Nicholas Taubman –  Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Henrietta Fore – Administrator Interimar al USAID, Nadia Comăneci (prin intermediul unei înregistrări video), Cristian Ispas – Director Executiv al Special Olympics România şi Director General al Fundaţiei Motivation România, Ionuţ Sibian – Director Executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Valeriu Steriu – Vicepreşedinte al LaDorna Co. şi Preşedinte al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui. De asemenea, au fost invitaţi să susţină discursuri Preşedintele României Traian Basescu şi Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Acest eveniment marchează încheierea celor 17 ani de asistenţă americană pentru dezvoltare pentru a ajuta România în perioada de tranziţie de la comunism la o societate democratică, bazată pe o economie de piaţă funcţională. Discursurile vor începe la ora 19.00, fiind aşteptaţi în jur de 500 de invitaţi, printre care oficiali români şi americani, membri ai Ambasadei Statelor Unite, reprezentanţi ai organizaţiilor-sponsor, implementatori şi beneficiari ai programelor USAID şi jurnalişti.
Din 1990, poporul american a oferit – prin intermediul USAID – peste 600 de milioane de dolari pentru programe de asistenţă pentru dezvoltare. La început, fondurile au fost folosite în principal pentru furnizarea de hrană de urgenţă şi pentru reabilitarea economiei care s-a aflat în colaps dupa revoluţia din 1989. Din 1993, românii au folosit asistenţa americană pentru a implementa programe economice, democratice şi sociale ambiţioase pentru accelerarea procesului de tranziţie al ţării către o economie democratică şi pentru îmbunătăţirea standardului de viaţă al românilor.  Deşi etapa de asistenţă pentru dezvoltare se încheie, relaţiile bilaterale dintre România şi Statele Unite ale Americii sunt, în continuare, foarte solide.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS