15.1 C
Craiova
joi, 23 octombrie, 2025

Mall de Malu Mare

În comuna doljeană Malu Mare, dar în apropierea Craiovei se toarnă, din cerneală, deocamdată, un complex comercial şi de divertisment cu dimensiuni europene.

Un plan de construcţii care acoperă 20 de hectare a fost aprobat recent în Consiliul Local al comunei Malu Mare, vecina Craiovei. Documentaţia nu frapează însă doar prin suprafaţa vizată, ci şi prin destinaţia obiectivelor incluse în schiţele avizate. La ieşirea din Craiova, în apropierea complexului Selgros, ar urma să fie ridicată una dintre cele mai bogate în funcţiuni zone de agrement şi comerciale din ţară. Potrivit primarului comunei Malu Mare, Alexandru Dicu, solicitantul planului de urbanism, firma Casa Noastră SRL Craiova, administrată de Ştefan Cherciu, a prevăzut construirea a şase ştranduri, săli de bowling, patinoare, amenajarea unui parc în suprafaţă de şase hectare, cu locuri de joacă pentru copii, cu terenuri de baschet, tenis, handbal şi fotbal, dar şi a unui mall de 8.000 de metri pătraţi. În proiect mai există un cinematograf modern gen multiplex, trei hypermarketuri, hotel şi bussines center, o parcare cu cinci niveluri, plus o sumedenie de alte servicii. Primarul Dicu a mai declarat că s-a emis deja şi certificatul de urbanism. „Investitorii au precizat că se va construi în valoare de 200 de milioane de euro şi se vor crea circa 2.500 de locuri de muncă. Noi am aprobat toată documentaţia care depindea de noi, inclusiv certificatul de urbanism. Acum, investitorii – firma Casa Noastră, în asociere cu o firmă italiană – sunt la faza de obţinere a avizelor de la operatorii de utilităţi“, a spus primarul din Malu Mare. La această sumă, Primăria Malu Mare va încasa două milioane de euro numai taxa de autorizare – 1% din valoarea construcţiilor, başca taxele şi impozitele locale. Omul de afaceri Ştefan Cherciu a declarat ieri că va oferi publicului larg detalii în zilele următoare.

Lovitură la drum european

Oltenia Mall, cum se va numi, cel mai probabil, complexul de la Malu Mare, ar fi o grea lovitură pentru Primăria Craiova, care se află în război deschis cu vecina Malu Mare pentru terenurile de pe hotar, mină de aur când ajung pe mâna investitorilor. În ultima perioadă, administraţia din Malu Mare a reuşit să includă în intravilan peste 1.000 de hectare disputate cu omologii din Craiova, prin întocmirea unui nou Plan Urbanistic General. Potrivit primarului Alexandru Dicu, în preajma Oltenia Mall sunt peste 4.000 de parcele aflate în proprietate privată. „Aici se va naşte încă o localitate, practic, având în vedere că oamenii nu mai prididesc cu solicitări de autorizare pentru construire. Craiova ar trebui să vadă cu ochi buni acest lucru, fiindcă dezvoltarea noastră înseamnă mai bine şi pentru periferia Craiovei, în care se construieşte“, a spus primarul din Malu Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII