12.9 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Euro 2008: Biletele pentru partida România-Olanda costă între 25 şi 100 de lei

Fotbal – Euro 2008: Biletele pentru partida România-Olanda costă între 25 şi 100 de lei

Biletele pentru partida România-Olanda, din preliminariile EURO 2008, care va avea loc la Constanţa, pe stadionul Farul, vor fi puse în vânzare miercuri, 10 octombrie, iar preţul unui tichet va fi de 25 de lei, la peluze, şi 100 de lei, la cele două tribune, informează site-ul oficial al FRF.
Tichetele de intrare se vor vinde la casele de bilete ale stadionului Farul, care vor fi deschise zilnic, începând de miercuri, 10 octombrie, între orele 10:00 şi 18:00. Fiecare persoană va avea dreptul să-şi achiziţioneze maxim patru bilete.
Copii sub 14 ani nu vor avea voie să-şi achiziţioneze bilete, iar acestea sunt securizate, având trecute sectorul, rândul şi locul.
În ziua jocului, porţile stadionului vor fi deschise la ora 17:00 şi vor fi închise cu 30 de minute înaintea orei de start a meciului.
Accesul publicului pe stadion nu va fi permis cu camere de luat vederi, inclusiv neprofesionale, fiind admise doar aparatele foto, telefoanele mobile şi legături de chei pentru locuinţă, maşină sau motocicletă.
Spectatorii nu vor avea voie să introducă pe stadion obiecte sau substanţe ce ar putea fi folosite pentru acte de violenţă, respectiv băuturi alcoolice, artificii etc. Nu vor avea acces pe stadion persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Pe stadion va fi interzisă afişarea emblemelor, pancardelor, bannerelor, steagurilor sau altor materiale de publicitate vizuală care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, ură naţională, rasială de clasă sau religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Partida România-Olanda, din Grupa G a preliminariilor pentru EURO 2008, va avea loc sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 20:15, pe stadionul Farul din Cosntanţa, şi va fi transmisă de TVR 1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS