27.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAl-Qaeda ameninţă Iranul cu războiul

Al-Qaeda ameninţă Iranul cu războiul

Liderul unei alianţe de grupări sunnite, condusă de ramura irakiană a reţelei teroriste Al-Qaeda, a lansat un ultimatum Iranului cerându-i ca în două luni să înceteze să se mai amestece în treburile Irakului, pentru că, în caz contrar, Teheranul se va expune unui război. După cum informează ediţia online a cotidianului francez Le Figaro, Abu Omar al-Baghdadi, liderul unei grupări sunite a transmis luni un mesaj audio pe un site de internet folosit de grupările islamiste.
"Le dăm liderilor iranieni termen două luni pentru a pune capăt tuturor formelor de susţinere a şiiţilor şi pentru oprirea oricărei implicări, directe ori indirecte, în afacerile 'statului islamic din Irak'. În caz contrar, aşteptaţi-vă la un război feroce pe care îl pregătim de patru ani. Un astfel de război ar afecta iranienii fie că sunt în Iran sau în altă regiune", spune Abu Omar al-Baghdadi în mesajul transmis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS