31.7 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateVizita în România a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa

Vizita în România a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa

Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul John Craddock, va efectua, în zilele de 5 şi 6 iulie, o vizită oficială în România, la invitaţia şefului Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin.
Programul vizitei include întâlniri şi discuţii oficiale cu şeful Statului Major General, primiri la Preşedinţie, la Guvern şi la Ministerul Apărării.
Vineri, 6 iulie, începând cu orele 08.00, oficialul NATO va susţine o prelegere în aula Universităţii Naţionale de Apărare, urmată, de la orele 9.00, de o conferinţă de presă. Pe timpul discuţiilor oficiale vor fi abordate subiecte vizând participarea României la operaţiile conduse de NATO şi la cele ale coaliţiilor de forţe în Irak şi Afganistan, la structura de comandă şi de forţe a NATO, precum şi aspecte privind transformarea Armatei României şi ale cooperării militare internaţionale.
Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa – SACEUR – este membrul Comitetului Militar al NATO – cea mai înaltă autoritate militară a Alianţei – responsabil cu stabilirea liniilor directoare şi conducerii operaţiilor şi misiunilor militare ale NATO. SACEUR este un ofiţer al armatei SUA cu grad de general sau similar acestuia. SACEUR exercită comanda de la  Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) cu sediul la Casteau, Mons, Belgia.
El este, totodată, responsabil cu conducera planificării militare, identificarea şi emiterea cerinţelor de forţe  necesare îndeplinirii întregului spectru de misiuni ale Alianţei, ce include promovarea stabilităţii, participarea la managementul crizelor şi asigurarea unei apărări eficiente. SACEUR este numit de către preşedintele Statelor Unite ale Americii, iar numirea acestuia este aprobată de către Consiliul Nord-Atlantic al Alianţei. Din decembrie 2006, funcţia este îndeplinită de generalul John Craddock.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS