"Organizaţia separatistă bască ETA avea intenţia de a pregăti un atentat în aceste zile", a declarat astăzi ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba. După cum informează site-ul Yahoo!News, potrivit lui Rubalcaba, "este evident că îşi doreau să facă victime".
Atentatul a fost dejucat atunci când în urma unei operaţiunii comune a poliţiştilor francezi şi spanioli, o camionetă plină cu explozibil a fost interceptată luni după-amiaza pe o stradă în apropiere de localitatea Saint-Jean-Pied-de-Port.
"Maşina era pregătită pentru a exploda în scurt timp: ieri sau în acestă dimineaţă", a spus Alfredo Perez Rubalcaba. Locul şi ţinta atentatului nu au fost încă determinate.
Luni, poliţiştii spanioli şi francezi au descoperit o maşină încărcată cu 140 de kilograme de explozibil şi au arestat trei presupuşi membri ETA. Potrivit ministrului spaniol, au fost descoperite două detonatoare, însă autorităţile cred că era pregătită pentru atentat o singură maşină capcană.
"Nu putem decât să mulţumim forţelor de securitate pentru că au împiedicat acest atentat. Credem că ar fi avut loc în Spania şi că s-ar fi soldat cu destul de multe victime", a mai precizat Alfredo Perez Rubalcaba.
Pe 21 iunie, un alt vehicul ce conţinea 100 de kilograme de explozibil a fost descoperit în sud-vestul Spaniei, nu departe de frontiera portugheză.
„ETA pregătea un atentat în aceste zile”, potrivit ministrului spaniol de interne
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei