În această seară preşedintele Traian Băsescu a făcut în această seară o declaraţie de presă pe tema legii pensiilor. Şeful statului a arătat că pensionarii au tot dreptul la creşterea veniturilor, dar se teme că actul normativ nu va fi decât o păcăleală electorală dacă nu vor exista fonduri pentru creşterea pensiilor.
"Legea pensiilor, aşa cum a trecut prin Parlament, urmează să sosească vineri la Cotroceni pentru promulgare. Principalul meu obiectiv este ca această lege să devină aplicabilă, plecând de la premisa că este nevoie ca pensionarilor să le fie mărite pensiile. Nu vreau ca o lege să fie utilizată pentru ca apoi să se dovedească o păcăleală electorală. Voi solicita Guvernului să precizeze cu extremă claritate sursele de finanţare şi viabilitatea acestei legi dacă ea poate fi aplicată pe termen lung sau spre sfârşitul lui 2008 vom fi în pragul colapsului acestui fond de pensii", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a explicat de unde vine îngrijorarea sa: "Pentru 2008 aplicarea legii înseamnă o creştere a veniturilor în bugetul de pensii de 2,5 miliarde euro, creştere care nu poate fi pusă pe creşterea economică de circa 6% de anul acesta. Am în vedere angajamente din programul de guvernare dintre care creşterea bugetului educaţiei şi contribuţia autohtonă la programele europene pentru 2008 care se ridică la aproape un miliard. Am în vedere programul de reducere a contribuţiilor sociale de 7% şi nevoia ca pentru 2008 să asigurăm 2,5 miliarde de euro în plus pentru fondul de pensii, în plus faţă de anul acesta. Toate acesta angajamente mi se par nerealiste şi nu vreau să fiu părtaş la înşelarea opiniei publice. Guvernul trebuie să vină să spună cinstit ce taxe pune în plus pentru ca această lege să fie pusă în practică, dacă renunţă la mărirea bugetului pentru educaţie şi dacă renunţă la proiectele de infrastructură. Îngrijorarea mea plecând de la realităţi recente este să nu ne aflăm în faţa tentativei de a înşela nişte amărâţi, pensionarii".
"Dorinţa mea este ca mărirea pensiilor să se producă şi cred că pensionarii au dreptul la pensii mai mari, dar trebuie să ştim cum se finanţează această creştere. Dorinţa mea este să contribui la aplicarea acestei legi şi nu să fie aruncată în vraful de acte electorale care au mers câteva luni şi apoi au fost date de-o parte", a mai spus Traian Băsescu la finalul declaraţiei sale.
Băsescu nu vrea ca legea pensiilor să fie „o păcăleală electorală”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei