10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValeriu Turcan este noul purtator de cuvânt al presedintiei

Valeriu Turcan este noul purtator de cuvânt al presedintiei

Presedintele României, Traian Basescu, a semnat ieri decretul de eliberare din functia de consilier prezidential, incepând cu 1 aprilie, a Adrianei Saftoiu. Tot ieri presedintele Basescu a semnat decizia de numire a lui Valeriu Turcan in functia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publica si purtator de cuvânt al presedintelui României.


Valeriu Turcan s-a nascut in 1976 si a absolvit Facultatea de Jurnalism, iar in presa a lucrat la Radio Contact si la sectia româna a BBC. A parasit presa, când liberalii erau in opozitie, pentru a intra in politica si a facut parte din staff-ul de campanie al PNL in 2004. Tot in vara aceluiasi an s-a casatorit cu Raluca Tatarcan, nasul de casatorie fiind Theodor Stolojan.


A fost seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale, functie din care a fost demis de premierul Tariceanu pe 27 martie 2006. A petrecut patru ani la Londra, mai intâi la BBC World Service si apoi la Leed, unde si-a luat masteratul in comunicare internationala, devenind consultant politic. Primul care a beneficiat de consultanta a fost Cristian Boureanu. Conexiunile stabilite astfel cu liberalii, intarite de casatoria sa cu Raluca Tatarcan, consilierul lui Theodor Stolojan, l-au plasat pe Turcan in postura de consilier al premierului Tariceanu si presedinte al Agentiei de Strategii Guvernamentale.


In 2006, Raluca Turcan se afla in conflict cu PNL in general si cu Ludovic Orban in special. Acesta facuse declaratii publice jignitoare despre felul in care au ajuns in politica unele femei, printre care si ea. Pe acest fond tensionat, Valeriu Turcan a fost demis de premierul Tariceanu din functia de presedinte al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), pe motiv ca activitatea ASG nu a corespuns „necesitatilor de comunicare“ ale guvernului pe anumite politici publice. Initial, primul-ministru i-a solicitat, intr-o discutie particulara, sa isi dea demisia, dar acesta a refuzat.


La o luna de la numirea lui Alfred Bulai la conducerea Agentiei, institutia a primit, prin hotarâre de guvern, o suplimentare de patru milioane lei noi pentru proiecte de combatere a micii coruptii, de imbunatatire a imaginii tarii si de informare a autoritatilor asupra nevoilor cetatenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS